Brânzeturi și lactate, foarte bune-s toate. Poftiți la Târgul de țară!

Brânzeturi și lactate, foarte bune-s toate. Poftiți la Târgul de țară!

Începeți un weekend îmbelșugat dintr-un târg de brânzeturi și lactate organizat în aer liber!

Într-un singur loc din Sibiu găsiți priveliștea încântătoare a satului, liniștea pădurii și a lacului, dar și gustul bucatelor ca la bunici. Târgul de țară din Muzeul ASTRA este locul unde numaidecât trebuie să vă opriți, mâine, 15 octombrie, între orele 10.00 și 17.00, ca să vă faceți cumpărăturile.

„Târgul vă recomandă producătorii locali de lactate și brânzeturi, iar noi susținem astfel comunitățile din vecinătatea municipiului Sibiu. Așa că, dacă vă vreți buni gospodari, de aici puteți afla rețetele și metodele de producere a lactatelor și derivatelor din lapte de oaie și de vacă. Mai mult, chiar veți putea să gustați din ele și apoi să cumpărați tot ce vă place! Spre exemplu: telemea, brânză de burduf, caș, cașcaval…”, vă îndeamnă reprezentanții Muzeului ASTRA.

Târgul de brânzeturi și lactate din Muzeul în aer liber este organizat în conformitate cu reglementările sanitare împotriva răspândirii COVID-19.

Acțiunea este realizată cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu și cofinanțată de Primăria municipiului Sibiu și Consiliul Local Sibiu.

Răspunde