Directorul Ovidiu Dragoman, alături de echipa artistică și administrativă a Teatrului de Balet Sibiu, participă, în data de 2 octombrie, la ediția din acest an a Maratonului Internațional Sibiu.
Ei vor alerga în Crosul Visma, pe o distanță de 5 kilometri, pentru cauza asociației Sus Inima – „600 de nopți de somn liniștit pentru pacienții oncologici”. S-au înscris să alerge dansatorii Gabriella Delgado (Republica Dominicană), Răzvan Iacob (România), Camille Texier (Franța), Antonin Faraut (Franța), Franco Cubero (Cuba), Elle Marie Hennequin (Marea Britanie), Dalia Millan (Columbia), Maynard Fernandez (Cuba), Aleisha Gardner (Noua Zeelandă), Ayaka Nagai (Japonia), Tereza Dragomir (România), Alba Ferndandez (Spania), Mattia Loghitano (Italia), Michaela Gobas (Canada), Anna Pasello (Italia).
„Maratonul Internațional Sibiu este unul dintre cele mai coerente și consistente evenimente ale Sibiului, care reușește nu doar să rezolve o parte importantă din problemele comunității, dar care are forța de a ne aduce împreună, de a ne uni în jurul cauzelor care au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Participăm în acest an la maraton, artiști și angajați ai Teatrului de Balet Sibiu, convinși fiind că împreună, prin efortul individual al fiecăruia dintre noi, vom reuși să ajutăm cauza Asociației Sus Inima și vom aduce împreună puțină alinare acolo unde e poate cea mai mare nevoie: în rândul bolnavilor oncologici. Împreună avem forța de a schimba în bine lumea în care trăim, de aceea invităm publicul nostru, care ne este aproape de 13 ani la Sibiu, să vină alături de noi în acest demers și să doneze pentru cauza Asociației Sus Inima. Toți spectatorii noștri, care ne vor susține și vor dona pentru această cauză, vor avea acces gratuit la unul dintre spectacolele TBS din perioada septembrie – decembrie 2021”, a anunțat Dragoman.