700 de ani de la moartea lui Dante Alighieri (n. 29 mai 1265, Florența – d. 14 sept. 1321, Ravenna)
Dante nu este numai poetul național al Italiei, ci și unul din cei mai mari scriitori ai lumii.
Membru al unei familii aparținând micii aristocrații guelfe florentine, Dante și-a format de timpuriu o vastă cultură asimilând cunoștințe de filosofie, gramatică, logică, teologie, și urmând cursurile de retorică ale lui Brunetto Latini. A împărtășit idealul de viață alături de poeții Dulcelui stil nou – Guido Cavalcanti, Lapo Gianni, Cino da Pistoia, frecventând cercurile înalte florentine.
Pe lângă scrierile filosofice (Ospățul), filologice și politice (Despre monarhie), sonetele din culegerea autobiografică Vita nuova l-au impus ca un mare poet al iubirii. Capodopera sa Divina comedie, prima capodoperă a literaturii moderne, poem alegoric în trei părţi („Infernul”, „Purgatoriul”, „Paradisul”), sinteză filosofică a culturii medievale, constituie o frescă a vieții Italiei medievale. Dante recurge în poem la alegoria morală și evocă personaje și scene cu o forță dramatică și lirică greu de egalat. În Commedia este descrisă o călătorie imaginară în cele trei sfere ale lumii de dincolo, în care poetul se întâlneşte cu personaje mitologice, istorice sau contemporane lui. Fiecare personaj reprezintă simbolic virtutea sau viciul.
Creației sale, Italia îi datorează primul nucleu al limbii literare și importante inovații în tehnica poetică.
Trimis de Guido da Polenta la Veneția pentru rezolvarea unei neînțelegeri cu guvernul venet, Dante moare la Ravenna, în exil, după lungi și dureroase peregrinări.