1921 LEM, Stanislaw (n. 12 sept. 1921, Liov – d. 27 mart. 2006, Cracovia) – 100 de ani de la naștere: scriitor polonez, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori ai genului science fiction. Trăsătură specifică literaturii postbelice, amestecul de specii, se poate observa şi în literatura science fiction. Originar din Lvov, Stanislaw Lem s-a stabilit în 1946 în Cracovia, unde a absolvit studiile de medicină la Universitatea Jagiellonă. Stăpânind cunoştinţe în domeniul biologiei şi structurând lecturi bogate în domeniul fizicii, chimiei şi filosofiei, Lem şi-a ales ca modalitate de expresie science fiction; lesne fiind de înțeles că această specie nu era expusă restricţiilor impuse de cerinţele politice schimbătoare.
Solaris este unul dintre romanele lui Lem despre imposibilitatea comunicării dintre om și o formă de viață extraterestră. Solaris este numele atribuit unei planete care, deși studiată de diferite generații de savanți de pe Pământ, rămâne o enigmă. Tema cărții este, în esență, nu întâlnirea omului cu o nouă formă de viață – oceanul – care scapă înțelegerii sale, ci întâlnirea cu sine, cu existența lui trecătoare (Stănciulescu, 2005, p. 739).