„Un joc a fost”… Riff sărbătorește 50 de ani! image description

„Un joc a fost”… Riff sărbătorește 50 de ani!

Evenimentul aniversar ”Riff 50” se va desfășura la Muzeul Gazelor Naturale din Mediaș, în zilele de 29 și 30 iulie.

Seria de manifestări ce marchează o jumătate de secol de activitate muzicală a grupului sibian Riff (Florin Grigoraș, Mircea Bunea, Milu Oltean, Mihaela Grigoraș, Laur Făgădar), unul din cele mai apreciate grupuri din rock-ul românesc, se desfășoară pe Agenda Culturală 2021 a județului Sibiu și este organizată de Asociația CULTURAL Act.

12 discuri editate, peste 3.500 de concerte în ţară, dar şi în Germania, Olanda, Luxemburg și Italia, apariţii TV şi radio, piese memorabile: „În loc de bun rămas”, „Ana-Maria”, „Cercul vieţii”, „Plouă la Woodstock”, „Mr. Jimi”, „Regele şoselei”, „Povestea lor”, „Nerostitele cuvinte”, „Primii paşi”, „Un joc a fost…” Acesta este grupul Riff, exponent de seamă al rock-lui din România, formaţie care abordează un hard-rock sănătos cu nuanţe de blues, apreciată de public pentru calitatea şi prospeţimea muzicii, prestaţia artistică profesională şi show-ul electrizant. Foarte puţini artişti români se pot mândri cu o carieră atât de bogată, continuă, suţinută, încărcată de realizări profesionale şi sentimentale.

Mâine, 29 iulie, de la ora 12.00, la Galeria Muzeului Gazelor Naturale este programată lansarea CD-ului „Riff – Rătăcit în Paradis”, cel de-al 12-lea album din discografia trupei. Albumul conține opt piese, muzica și textele cântecelor fiind semnate de Florin Grigoraș.

Tot la Galeria Muzeului Gazelor Naturale, în zilele de 29 și 30 iulie, între orele 10.00 și 20.00, veți putea admira expoziția „Riff – 50 ani de rock în imagini – afișe și fotografii rare”. Aceasta cuprinde peste 50 de afișe originale, afișe ale turneelor și spectacolelor susținute de grupul Riff și 150 de fotografii rare cu actuali și fosti membri ai grupului, în spectacole, dar și în ipostaze inedite. Cu siguranță, aceste instantanee vor strârni interesul publicului vizitator. De asemenea vor fi expuse și câteva din instrumentele originale care au fost folosite la înregistrările de studio ale trupei. Pe tot parcursul celor două zile de expoziție, pe un ecran LED, vor rula imagini cu videoclipurile și concertele grupului.

Prima parte a zilei de 30 iulie le este dedicată copiilor, pentru care organizatorii au pregătit spectacolul muzical „Muzicanții din Bremen”. Reprezentația va avea loc de la orele 11.30, în curtea muzeului.

Cei patru vestiți eroi ai povestirii: Măgarul, Ogarul, Pisica și Cocoșul, cu abnegație, curaj, încrezători și îndrăzneți, trecând printr-o serie de peripeții, reușesc să dovedească că sunt capabili, utili în ceea ce fac și că în viață există întotdeauna o a doua șansă pentru fiecare. Un spectacol inspirat din înţelepciunea basmelor și povestirilor clasice, piesa de teatru se adresează tuturor, dar în mod special copiilor, care vor învăţa să preţuiască sentimentele adevărate şi valorile morale trainice: cinstea, sinceritatea, camaraderia, curajul, hărnicia, munca. Spectacolul este o adaptare realizată de Florin Grigoraş după basmul scris de Jacob și Wilhelm Grimm. Un spectacol de teatru cu păpuşi, marionetele sunt ca de obicei atracția principală pentru spectatori. Copiii sunt fermecaţi de jocul acestora, de intriga naraţiunii şi de atmosfera magică specifică basmelor. Muzica spectacolului întregeşte show-ul, aduce o culoare aparte, când melancolică, când veselă şi ritmată. Atât copiii, cât şi părinţii acestora sunt antrenaţi să cânte împreună cu personajele povestirii refrenele cântecelor.

Un spectacol de 2 ore și 20 minute, cu piese din toate perioadele de activitate ale formației Riff, bazat pe un scenariu urmând cronologia momentelor importante din istoria grupului, cu o scenografie video deosebită, se va desfășura în curtea muzeului, vineri, 30 iulie, de la orele 19.00. De asemenea, în cadrul concertului „Riff 50th Anniversary Show” vor fi prezentate în premieră melodiile de pe discul „Riff – Rătăcit în Paradis”, pregătit pentru aniversarea grupului.

Intrarea la toate evenimentele proiectului este liberă, cu respectarea normelor sanitare în vigoare.

Răspunde