Expoziție documentară la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu

Expoziție documentară la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu

În foaierul Bibliotecii ASTRA a avut loc, ieri, vernisajul expoziției „Biblioteca Centrală a Asociațiunii: Dezvoltarea colecțiilor 1861 – 1930”, activitate inclusă în programul cultural ASTRA 160.

Bibliotecarii astriști aduc în atenția publicului documente cu valoare de patrimoniu aflate în Colecțiile Speciale ale Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu care atestă proveniența publicațiilor de la edituri și tipografii, acte semnate de episcopul Andrei Șaguna (1861), care prevedeau alocarea unor sume de bani în vederea achiziției de carte; memorii; regulamente; proiecte de organizare, dezvoltare și valorificare a fondurilor Bibliotecii, a spațiilor de depozitare; procese verbale de inventariere, norme de inventariere și ștampilare a cărților.

Printre cele mai valoroase exponate se numără prima carte care a intrat în inventarul Bibliotecii ASTRA – „Grammatica daco-romana sive valachica, latinitate donata, aucta ac in hunc ordinem redacta/ Opera et studio Ioannis Alexi, clerici Almae dioceseos G.R.C. Magno-Varadinensis. – Viennae: Apud bibliopolam Iosephum Geistinger, 1826”, una dintre cele mai vechi fișe de catalog datând din jurul anului 1880, statutele Asociațiunii semnate de Andrei Șaguna, episcopul Ardealului (1861), cărți românești vechi achiziționate și donate Bibliotecii Asociațiunii (Petru Maior, „Predici”, Buda, 1811; Petru Maior, „Propovedanii la îngropăciunea oamenilor morți”, Buda, 1809; Samuil Micu Clain, „Propovedanie sau învățătură la îngropăciunea oamenilor morți”, Blaj, 1784; Vasilie Pop, „Despre apele minerale”, Sibiu, 1821; Constantin Radovici Golescu, „Însemnare a călătoriei mele”, Buda, 1826). În egală măsură, vizitatorii pot observa publicații monografice și seriale care includ informații referitoare la achiziții și donații.

„Este prima expoziție din seria propusă cu prilejul împlinirii a 160 de ani de la înființarea Asociațiunii transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român – ASTRA și a Bibliotecii acesteia. Ne bucurăm că putem aduce în atenția publicului interesat documente cu o valoare de patrimoniu inestimabilă, fundamentale în alcătuirea unei geografii culturale a românilor. Totodată, demersul nostru are ca scop diseminarea și comunicarea unor informații importante din istoria culturală a spațiul transilvan”, menționează Bogdan Andriescu, doctor în istorie, bibliotecar, cercetător și curator al expoziției.

Expoziția este deschisă în perioada 1 – 31 iulie, de luni până vineri, între orele 8:00 și 20:00, în foaierul bibliotecii.

Răspunde