Academicianul Mircia Dumitrescu, în premieră la Sibiu, într-o inedită expoziție

Academicianul Mircia Dumitrescu, în premieră la Sibiu, într-o inedită expoziție

Artistul și academicianul Mircia Dumitrescu poposește la Sibiu în cadrul unei expoziții dedicate împlinirii venerabilei vârste de 80 de ani.

Expoziția „Mircia Dumitrescu. Tehnici în dialog – sculptură, gravură, pictură” de la Muzeul Național Brukenthal face parte dintr-o serie amplă de expoziții Mircia Dumitrescu ce au avut loc la Muzeul Național Cotroceni, Biblioteca Academiei Române, iar în toamnă va fi organizată la Muzeul Național de Artă al României. Eveniment major în lumea artelor vizuale, expoziţia reuneşte lucrări de grafică, sculptură şi pictură, unele dintre acestea expuse în premieră pentru public.

Pe simeză se vor regăsi sculpturi desenate în lemn cu drujba şi dalta, pe care autorul le numeşte gravuri spaţiale, sculpturi de bronz, lucrări de grafică de mari dimensiuni și lucrări de pictură. Expoziția de la Sibiu este dedicată profesorului Eugen Schileru și poetului Nichita Stănescu.

Vernisajul expoziției „Mircia Dumitrescu. Tehnici în dialog – sculptură, gravură, pictură” va avea loc vineri, 9 iulie, de la ora 13.00, în curtea Palatului Brukenthal. Prezent la eveniment, academicianul va prezenta și a treilea număr al albumului dedicat gravurii, picturii și sculpturii.

Expoziția va fi găzduită de Casa Albastră, Sala Multimedia, până pe 1 august.

,,Arta e foarte mare, dar lucrarea e personală. Ca artist, eşti martor al lumii tale, al sentimentelor şi al experienţelor pe care le transpui în lucrare. Eşti un creuzet în care, dacă eşti corect cu tine, tu trebuie să îţi răspunzi la problemele ce trec prin mintea şi sufletul tău. În momentul acela, se naşte şi lucrarea. Nu ştii dacă e bună decât în momentul în care tu crezi că ai răspuns, prin intermediul ei, unor probleme, unor nelinişti”, mărturisea Mircia Dumitrescu în cadrul proiectului „Portret de artist”, lansat de Muzeul Naţional Cotroceni în anul 2020.

Mircia Dumitrescu este grafician, pictor şi sculptor, doctor în arte vizuale, profesor universitar, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, membru corespondent al Academiei Române, decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler la categoriile Arte Vizuale şi Literatură. El a coordonat editarea în 36 de volume a manuscriselor eminesciene din colecția Academiei Române.

Răspunde