Doar câteva zile ne mai despart de cel mai fierbinte eveniment gastronomic al verii la Sibiu.
Organizatorii concursului de gătit gulyas din cadrul Zilelor Hungarikum anunță începerea înscrierilor.
Regulamentul competiției culinareZilele Hungarikum vor avea loc în perioada 27 iunie – 4 iulie, iar evenimentele în aer liber vor începe marți, 29 iunie, cu ateliere și prezentări ale meșterilor maghiari. Târgul gastro-meșteșugăresc maghiar se va deschide încă de joi, 1 iulie, ora 15, și va dura până duminică, 4 iulie, ora 18. Peste 50 de meșteri și producători și-au anunțat deja prezența. Vineri, 2 iulie, vizitatorii Muzeului ASTRA vor putea degusta un gulyás special al organizatorilor și apoi să asiste la montajul unei iurte. Sâmbătă, 3 iulie, va avea loc concursul de gătit gulyaș, iar în paralel vor fi spectacole de dansuri și muzică populară maghiară, operetă, evenimente și jocuri pentru copii, tras cu arcul etc. Duminică, 4 iulie, bucătarii șefi vor găti rețete specific ungurești. Printre altele, se va găti la un singur foc în șapte vase ceramice concomitent. Festivalul se va încheia cu un concert în aer liber.
Muzeul ASTRA are calitatea de partener în cadrul acestui eveniment organizat de către Asociația HID.