Dacă vă întrebați cum arăta un prânz de duminică pe vremea bunicilor noștri, inspirația o găsiți în „tratatele” culinare de epocă, multe dintre acestea putând fi răsfoite și la Biblioteca ASTRA.
Astăzi am ales pentru voi două rețete publicate în „Carte de bucătărie – 1501 feluri de măncări”, apărută în 1935, cu o prefață de Constantin Bacalbașa. Le redăm mai jos în forma originală:
Varză gratinată
Curăță o varză în sferturi și aruncă-le în apă fierbinte. Când s-au muiat scoatele, scuturăle și taiele în felii subțiri. Untează o tavă pentru coptor, pune varza presărând fiecare strat cu brânză-șvaițer rasă, adaogă bucățele de unt și termină printr-un strat de șvaițer și jumătate ceașcă de smântână. O jumătate de oră la coptor. Servește cald.
Salată cu carne
Pui într’un castron: muștar (de predilecție Savora), oțet, untdelemn, sare, piper și amesteci bine totul. Adaogi apoi: carne de vacă rasol sau carne de pui, de găină sau de curcan, fiartă sau friptă bine, tăiată în bucăți cât mai mici, apoi cartofi fierți tăiați bucățele și ceapă, opărită 5 minute în apă, tăiată felii. Adaogi și zeamă de carne. Amestecați bine. Această salată delicioasă poate fi mâncată și a doua zi. Ca să fie încă și mai bună această salată se pregătește seara târziu, apoi, se lasă pentru a doua zi. De dimineață i se rectifică gustul adaogând dacă mai trebue sare, piper, oțet, untdelemn sau zeamă de carne. Salata trebue să fie zemoasă și se mănâncă la masa de la ora 12.