De la buduroaiele cioplite în trunchiuri de copac la stupii moderni, de la extragerea mierii de albine la fabricarea lumânărilor, meșteșugul albinăritului și cel al boștinăritului au parcurs împreună o întreagă istorie.
Sebeșu de Jos este, astăzi, una dintre ultimele comunități din România unde se mai prelucrează tradițional ceara de albine, iar Muzeul ASTRA din Sibiu pune umărul la salvarea acestei tradiții aflate pe cale de dispariție printr-un proiect cu finanțare nerambursabilă care prezintă trecutul și prezentul boștinarilor.
Cum se numesc ustensilele mai vechi sau mai noi ale apicultorilor, la ce folosesc ele și cât de greu se obțin produsele stupului am aflat, ieri, prin intermediul unui atelier găzduit în gospodăria de boștinar din Sebeșu de Jos de la Muzeul în aer liber.
„Se pune foița de fagure, se încălzesc aceste firicele de sârmă – înainte cu pintenul încălzit în foc sau pe plită, acum folosim redresorul pentru că este mult mai ușor – și aplicăm foița de fagure care se lipește imediat și avem această ramă cu fagure lipit, pe care o introducem în stup și le dăm de lucru albinelor care construiesc prima dată celulele, apoi ouă în ele și depun polenul care ulterior se transformă în miere. Când doreau să extragă mierea, apicultorii răsturnau buduroaiele, iar cu ajutorul unei barde sau al unui cuțit ciopleau fagurele cu miere, îl scoteau și îl storceau precum o rufă udă. Foarte simplu, dar cu înțepături multe… chiar dacă mierea este dulce, înțepăturile nu erau chiar atât de plăcute. Același lucru se întâmpla și cu coșnița, se răsturna și se scotea fagurele”, demonstrează muzeograful Elida Todăriță, care a prins drag de albine de la bunicul ei.
Colegul Elidei, Liviu Velțan, are câțiva stupi la Veștem și a învățat tot ce a putut prinde despre apicultură, cu toate că pentru el este mai degrabă o pasiune decât o afacere.
„Procedeul extracției este foarte simplu. Orice ramă cu miere este acoperită de această peliculă care se numește căpăceală. Albinele o pun pentru a proteja mierea și a-i asigura maturarea. Eu o descăpăcesc cu această furculiță de descăpăcit. Se ridică în sus, pentru că celula este construită în sus. Dacă pun greșit furculița, voi deforma celula și nu vreau asta. Ulterior, voi asigura rama în centrifugă și voi învârti. Acesta este procedeul tehnic la meloextractor sau centrifuga modernă, folosită generalizat în ultimii 10-20 de ani. Brevetul primei centrifuge apare în 1865. În muzeu avem expusă și o centrifugă mai veche, pe cadru de lemn, adusă din zona Sibiului și care are, după părerea mea, pe puțin 80 de ani. Aceste ustensile apicole din Sebeșu de Jos sunt parte a patrimoniului nostru muzeal. Ele sunt funcționale”, ne arată Liviu Velțan.
Nimic nu se aruncă din stup, ne asigură Elida Todăriță. După ce apicultorul recoltează mierea și propolisul, ceara ajunge la boștinari pentru valorificare. „Putem extrage un borcănel de miere dintr-o singură ramă. Depinde cât de plină este rama. Propolisul îl găsim întotdeauna pe marginea ramei, niciodată pe fagure sau în celule, albinele îl folosesc pentru a dezinfecta stupul, așa cum noi folosim dezinfectantul de mâini acum. În momentul când dorim să îl recoltăm, cu ajutorul unei lame de cuțit îl îndepărtăm ușor de pe cadrul de lemn și îl folosim fie în forma lui brută, fie ca tinctură cu alcool de 90 de grade, lăsat la macerat cam 6-7 săptămâni. Resturile de fagure le tăiem, le punem în saci și le trimitem boștinarilor care le reciclează. Le topesc și dau naștere acestor turte din ceară. Mai apoi, fac foițe din ceară sau lumânări sau vând mai departe aceste turte. Niciodată nu se aruncă absolut nimic, totul se reciclează”, povestește ea.
Să găsești astăzi produse apicole curate și de calitate a devenit o întreagă aventură. Dacă modernizarea începută în perioada interbelică și continuată în comunism nu a reușit să schimbe radical apicultura, fenomenele climatice provocate de activitatea umană ar putea însemna sfârșitul acestei ocupații străvechi. Deja, pe teritorii întinse, albinele pur și simplu au dispărut. „Apicultorii se confruntă cu provocări care țin de lipsa de ecologie, de foarte multă poluare, de schimbarea vremii. În țările dezvoltate, industrializarea a dus spre disoluție. Noi, nefiind atât de industrializați, am putea avea poate un viitor, dar fără o politică de stat clară, nu se va putea salva nimic. Un apicultor pe cont propriu se descurcă mai greu decât în trecut”, conchide Liviu Velțan.