Cireşar a venit cu multe bucurii pentru CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu.
În această săptămână, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” participă la filmări pentru emisiunea „Vedeta populară” la Bucureşti, duce joc şi cântec popular la Gala „Personalităţi culturale ale Sibiului”, participă la colocviul „Promovarea spectacolului folcloric în contextul actual” de la Bistriţa și tot la Bistrița performează în cadrul spectacolului extraordinar „25 de ani de Dor Românesc”.
Prima săptămână din iunie este plină de provocări pentru artiştii sibieni. Multe repetiţii, pregătiri de recuzită, montări speciale, deplasări şi, în primul rând, bucuria de a performa pentru publicul spectator şi pentru cel din faţa micului ecran.
În prime-time la televiziunea națională
Junii Sibiului au fost, din nou, invitați de echipa „Vedeta Populară” şi Iuliana Tudor – producătorul show-ului – să urce pe scena binecunoscutului concurs, inițiat de TVR. După ce, săptămâna trecută, Junii au fost părtași ai emoțiilor din semifinală, în aceste zile ei sunt solicitați în finala celei de-a şasea ediții a concursului, cel mai mare talent-show de folclor din România. Acesta va fi difuzat pe canalului TVR 1 al Televiziunii Române, în prime-time.
În coregrafia Silviei Macrea, membrii Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” vor realiza incursiuni în obiceiurile de nuntă din România, vor prezenta dansuri populare specifice folclorului internaţional şi vor susţine concurenţii, în ritm de muzică lăutărească.
Acest amplu program muzical îşi propune să lanseze noi talente în folclorul muzical, o nouă generaţie de vedete şi să readucă în prim plan valorile culturii tradiţionale româneşti.
Joc şi cântec popular la Gala „Personalităţi culturale ale Sibiului”
Membri ai Junilor Sibiului au luat parte la evenimentul de lansare a volumului de interviuri „Personalităţi culturale ale Sibiului”, organizat de Asociaţia culturală e-Xplorator Sibiu și găzduit de Teatrul Gong. În paginile lucrării ce creionează imaginea unui Sibiu eminamente cultural sunt prezentaţi 50 de oameni de cultură din toate domeniile, între care şi managerul CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu, Silvia Macrea.
Recital extraordinar
La invitaţia Centrului Județean pentru Cultură Bistriţa Năsăud, condus de Alexandru Pugna, şi a Ansamblului Profesionist „Dor Românesc”, al cărui director artistic este Matilda Pascal Cojocăriţa, Junii Sibiului şi Silvia Macrea participă duminică, 6 iunie, la o serie de evenimente ocazionate de aniversarea a 25 de activitate a ansamblului bistriţean.
Astfel, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Bistriţa Năsăud, manageri, coregrafi, artiști şi oameni de cultură din ţara întreagă vor discuta teme de actualitate, în cadrul Colocviului intitulat „Promovarea spectacolului folcloric în contextul actual”.
Seara este dedicată publicului spectator, membrilor de azi și de ieri ai ansamblului, reuniţi în spectacolul aniversar „25 de ani de Dor Românesc”. Invitați de onoare în acest concert extraordinar sunt artiştii de la Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, care vor oferi un adevărat regal folcloric, în conceptul artistic al Silviei Macrea. Ei vor prezenta pe scena special amenajată în curtea Complexului Muzeal din municipiul Bistriţa suite de jocuri populare din Mărginimea Sibiului, din Câmpia Transilvaniei, din Banat, din Bihor şi de pe Valea Târnavelor, precum şi transpunerea scenică a obiceiului de nuntă de pe Valea Hârtibaciului.
Orchestra condusă de Gabriel Popescu va acompania atât dansatorii, cât şi pe valoroşii solişti vocali ai ansamblului: Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Oana Tomoiagă şi pe excepționalul taragotist Adrian Neamţu. Spectacolul va fi prezentat de Iuliana Tudor.