Organizatorii i-au provocat la mișcare pe iubitorii sportului în cadrul ediției cu numărul 8 a Buonavista Duathlon Challenge.
Concursul s-a desfășurat ieri în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului și pe DJ 106 A Sibiu – Rășinari.
Cei 300 de concurenți s-au arătat foarte entuziasmați de acest eveniment inedit de îmbinare a alergării cu mersul pe bicicletă, iar vremea a fost perfectă pentru o zi dedicată mișcării în aer liber.
Președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a luat startul probei de ștafetă feminin alături de Daniela Cîrlan, sportivă de performanță participantă la Olimpiadă în cadrul probei de maraton – cele două fiind desemnate ambasadoare onorifice ale ediției Buonavista Duathlon Challenge 2021.
Concursul s-a bucurat și de participarea campioanei balcanice la alergare montană 2021, Mădălina Florea, care a obținut locul 1 la proba de ștafetă mixt, alături de coechipierul ei, Călin Fiscu.