Gulașul olarului: inspirația vine gătind!

Gulașul olarului: inspirația vine gătind!

Rețeta gulașului olarului prinde formă și sens precum lutul pe roată, pe măsură ce toate condimentele, carnea și legumele își împletesc aromele.

„Secretele vin în timp ce gătesc”, ne arată meșterul olar Bálint Csaba, amestecând gulașul în oala creată chiar de el. Ieri, în Muzeul ASTRA, Bálint Csaba din Miercurea Ciuc și colaboratorii săi de la atelierul de olărit din Nocrich și-au prezentat meșteșugul, dar și talentul culinar.

Bálint Csaba, olar-bucătar: „Este un gulaș unguresc din vițel. Gulașul, de obicei, nu are o rețetă concretă. Totul merge după aspect, după gust, după invenții… Acum am luat piper boabe și l-am mărunțit pe piatră, cu toporul, și are un gust mai intens decât piperul măcinat, de asta îl folosesc eu. La gulaș folosesc și piper negru și piper colorat. E nevoie și de creativitate. Prepararea este mai lentă. Trebuie lăsat până când se înmoaie carnea, apoi punem cartofii și e gata în 10-15 minute.”

Karla Roșca
Karla Roșca

„Muzeul ASTRA adoptă un concept viu de promovare a patrimoniului cultural imaterial și de valorificare a resurselor naturale. Astfel, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, la gospodăria de olar din Corund, este organizat un atelier în care meșterul olar Bálint Csaba demonstrează publicului cum se gătește în vase de lut tradiționale, pe vatră deschisă. Alături de Csaba sunt și cei de la atelierul de olărit din Nocrich, care au venit cu ceramică tradițională din zona Sibiului și cu ceramica lucrată de ei și de voluntari. La atelierul din Nocrich, Bálint Csaba este cel care face formele pe roată și cercetașii decorează ceramica. Invităm publicul vizitator să învețe care este diferența dintre vasele decorative și cele utilitare, care este instrumentarul care se folosește la gătit, dar și din ce sunt realizate aceste vase și, bineînțeles, să deguste un preparat tradițional al bucătăriei maghiare: gulașul”, a precizat Karla Roșca, șef secție Muzee pavilionare în cadrul CNM ASTRA, pentru Strada Cetății.

„Premiile sunt deja scrise! Păi ăsta e cel mai bun!”

Un vechi prieten al Muzeului ASTRA, Bálint Csaba a fost premiat pentru olărit și pentru gătit la târgul „Frumos. Ceramic. Folositor” încă de la prima participare. „În 2017, când am fost invitat prima dată la târgul «Frumos. Ceramic. Folositor», am înțeles că trebuie să facem și o oală, ca să demonstrăm că se poate găti și în oală de ceramică, nu neapărat de inox. Dacă am reușit să facem oala, să ne demonstrăm și talentul de bucătar. Eu am fost nou atunci, alții mai fuseseră de câteva ori. Am făcut un gulaș tot din vițel, dar am folosit atunci condimente și metode care nu erau descrise niciunde. Am căutat eu ceva rețete, dar peste tot foloseau vin roșu, eu am zis să facem altceva; am folosit vin alb de Muscat Ottonel, care este mai aromat, am băgat și stafide și ienupăr. Și când juriul a gustat, toată lumea s-a oprit: acuma ce facem? Premiile sunt deja scrise! Păi ăsta e cel mai bun! Atunci hai să-i dăm premiul special al juriului!”, ne-a mărturisit meșterul.

Ceramica de Zalău, în prim-plan

Atelierul gastronomic susținut ieri de Csaba a însemnat un preambul la târgul „Frumos. Ceramic. Folositor”, care va avea loc în perioada 21-25 iulie și va fi dedicat ceramicii de Zalău. „Bineînțeles, vor participa olarii din țară și, dacă este posibil, și din străinătate. Ei vor găti în vase tradiționale, pe vatră deschisă, rețete specifice din zona din care provin și vor prezenta standurile lor cu ceramică. Sperăm ca anul acesta să putem organiza și conferința dedicată ceramicii de Zalău cu specialiștii din țară”, a menționat coordonatoarea evenimentului, Karla Roșca.

Răspunde