Alianța pentru Turism va propune Guvernului un proiect de lege pentru organizaţiile de management al destinaţiilor (OMD) din România.
Proiectul de lege elaborat de Alianţa pentru Turism urmează să fie înaintat spre discuţie la nivel guvernamental şi apoi în Parlament, după stabilirea normelor metodologice de aplicare, a anunţat, astăzi, Cătălin Ţibuleac, preşedintele Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării, la finele unei conferinţe organizată la Sfântu Gheorghe, în timpul căreia lideri politici, guvernamentali şi asociaţii de turism au discutat pe tema necesităţii legiferării OMD-urilor.
Ţibuleac a amintit că OMD înseamnă asocierea voluntară a unor actori din industrie cu autorităţi publice.
Preşedintele Alianţei pentru Turism, Alin Chipăilă, consideră că resursele alocate promovării turismului în România au fost insuficiente.
„Este îmbucurător faptul că prin eforturi combinate, Alianţa pentru Turism a reuşit să transpună ca idee în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă operaţionalizarea OMD, astfel încât să beneficieze de un sprijin financiar în perioada 2021-2026. Credem că în viitorul foarte apropiat vom putea pune pe masa decidenţilor o propunere articulată de cadru legislativ, aşa încât până la finele lui 2026 să avem o reţea funcţională de 30 de OMD-uri”, a precizat Alin Chipăilă, care este și președintele Asociației Județene de Turism Sibiu.