Meșteșugul cămășii cu altiță intră oficial în patrimoniul cultural UNESCO.
România și Republica Moldova au depus dosarul multinațional „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova” pentru înscrierea elementului în Lista reprezentativă a elementelor de patrimoniu cultural imaterial a umanității UNESCO.
Contribuția Muzeului ASTRA
Dosarul a fost realizat cu participarea grupurilor naționale de experți din România și Republica Moldova, elaborarea sa fiind coordonată de către Ministerul Culturii din România. Din grupul de lucru al Ministerului Culturii din România au făcut parte experți, profesori ai Facultății de Litere a Universității București, cercetători ai Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” , al Academiei Române, dar și cercetători și muzeografi ai Muzeului Național al Țăranului Român, Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeului Olteniei, Complexul Național Muzeal ASTRA Sibiu și Muzeul de Etnografie Brașov.
În perioada 2020-2021, experții din cele două țări au desfășurat o activitate susținută de documentare, cercetare, filmare și repertoriere a purtătoarelor de competențe din mai multe zone. Au fost astfel urmărite evoluția și viabilitatea tehnicilor de realizare a cămășii cu altiță în actualele comunități rurale și urbane din România și Republica Moldova.
„Intelectualitatea română purta costumul din Mărginimea Sibiului pentru a-și exprima identitatea națională”
„Costumul național este răspunsul intelectualității române de la mijlocul secolului al XIX-lea, față de anumiți factori istorici. În Transilvania, inclusă în Imperiul Habsburgic și apoi aflată sub administrația Ungariei, după înfăptuirea Dualismului Austro-Ungar (1867), elitele române se reunesc în diverse societăți și asociații culturale (Doamnele Române, ASTRA) militând pentru promovarea valorilor culturii populare românești și implicit a conștiinței naționale. Un rol important în acest demers l-a jucat costumul popular femeiesc, purtat de țărănimea din sudul Transilvaniei, în mod deosebit de cel din Mărginimea Sibiului, un costum sobru, elegant și rafinat. Acest costum a fost promovat ca vestimentație specific românească, fiind purtat la majoritatea evenimentelor culturale pe care le organizau. Soțiile reprezentanților locali ai comunităților sătești, invitați la sărbătorile asociațiilor (primărițe, învățătoare, notărițe, preotese) îmbrăcau costumul din Mărginimea Sibiului, ca emblemă națională. Treptat, acest costum este preluat și de ceilalți săteni, dar este purtat doar la sărbătorile publice ale comunităților, în rest țărănimea își îmbrăca costumul specific zonei. Și în orașe, la diverse evenimente culturale, intelectualitatea română purta costumul din Mărginimea Sibiului pentru a-și exprima identitatea națională”, notează cercetătorii.
În sud-estul Transilvaniei, costumul popular femeiesc a fost învestit cu valoare de marcă identitară. „Un merit deosebit în planul promovării costumului de Săliște și conservării identității culturale a românilor transilvăneni, revine Reuniunii Femeilor Române, înființată în 1850, la Brașov și Asociațiunii ASTRA, înființată de Andrei Șaguna în 1861. Acestea au coagulat mișcarea culturală a românilor transilvăneni, contribuind la consolidarea sentimentului de unitate etnoculturală și pregătind astfel mult așteptata Unire din 1918. La expoziția din 1906, organizată la București cu prilejul aniversării a 40 de ani de la urcarea pe tron al Regelui Carol I, costumul de Săliște dobândește un plus de vizibilitate și prestigiu datorită Mariei Peligrad, o tânără transilvăneancă îmbrăcată în costum din Săliște, căreia i-a fost decernat titlul de Miss România. Prin eleganță și rafinament artistic, acest costum devine în sud-estul Transilvaniei un model demn de urmat pentru multe generații de femei de la sate sau de la oraș. Chipul ei a fost reprodus de Emil Fischer din Sibiu și au fost tipărite cărți poștale la editura Dumitru B. Comșa din Săliște”, se mai arată în documentație.
Ce cuprinde dosarul?
Elementul „Cămașa cu altiță” figurează în Repertoriul Patrimoniului Cultural Imaterial din România, vol. 1, 2009, ediție tipărită și online. În luna ianuarie 2021, s-a elaborat documentul de înscriere a elementului de patrimoniu cultural „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România” în Inventarul național al elementelor vii de patrimoniu. Acesta a fost realizat de experți din cadrul Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a Ministerului Culturii, în colaborare cu specialiști cercetători științifici, etnologi și teoreticieni de artă. Fișa de Inventar a Artei cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România a fost inclusă în Inventarul Național al elementelor Patrimoniului Cultural Imaterial Pentru România, organismul științific de specialitate din cadrul Institutului Național al Patrimoniului, din subordinea Ministerului Culturii. Documentele reunite în dosarul de candidatură UNESCO ilustrează complexitatea problematicii acestui element reunind următoarele aspecte: denumirile locale/regionale ale elementului și arealul de manifestare, punctându-se croiul și tipologia cămășii cu altiță, răspândirea elementului pe teritoriul României în secolele al XIX-lea și al XX-lea, cu transpunerea cartografică, în conformitate cu Atlasul Etnografic al României, vol. IV, Portul. De asemenea, dosarul cuprinde viabilitatea elementului în prezent și prezintă răspândirea, pe teritoriul României, a practicilor și tehnicilor legate de coaserea și purtarea cămășilor cu altiță. Reperele istoriografice și etnografice completează imaginea elementului din perspectivă temporală, demonstrând importanța sa atât în viața comunităților rurale, cât și a elitelor. Sunt prezentate etimologia cuvântului altiță, diversitatea regională a elementului, cu menționarea materiilor prime, a instrumentarului de lucru, a croiului, a modalităților de structurare a decorului, a motivelor decorative, a tratării lor plastice și a cromaticii.
Un loc aparte a fost alocat prezentării elementelor socio-culturale asociate cămășii cu altiță, funcției sale comunicaționale, stării actuale a elementului, precum și cadrului general de protejare, conservare și salvgardare a acestuia, cu măsurile generale și punctuale.
Studiul comparativ privind materiile prime, tipurile de croi, structura, decorul, ornamentele și cromatica s-a făcut spațial și temporal. Cercetările zonelor etnografice de manifestare a cămășii cu altiță au atestat răspândirea acesteia, în prezent, în Moldova, Bucovina, Oltenia, Muntenia și sudul Transilvaniei și au oferit detalii semnificative cu privire la existența vie a elementului. Documentul semnalează continuitatea artei cămășii cu altiță pe teritoriul României și în Moldova de peste Prut, semnificativă pentru definirea sa ca marcă identitară menită să asigure coeziune și apartenență. Totodată, în dosar sunt menționate măsuri și strategii de conservare, protejare și salvgardare a elementului, precum și riscuri în legătură cu elementul și practicanții.
Dosarul de nominalizare depus pe 29 martie va fi evaluat în cadrul celei de-a 17-a sesiuni a Comitetului Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial din noiembrie-decembrie 2022.
Ia de Sibiu
Pe actualul teritoriu al județului Sibiu, în secolele al XIX-lea și al XX-lea, se cosea cămașa cu altiță la: Poiana Sibiului, Rășinari, Poplaca, Gura Râului, Rod, Avrig, Săcădate, Tălmaciu, Săsăuș, Arpașul de Jos, Arpașul de Sus, Porumbacul de Jos, Porumbacul de Sus, Cârța, Cârțișoara, Scorei, Sărata, Racovița, Sebeșul de Jos, Sebeșul de Sus, Turnu Roșu, Bradu, Colun, Glâmboaca, Nou Român, Boița, Tălmăcel, Sadu, Râu Sadului, Orlat, Fântânele, Sibiel, Vale, Săliște, Galeș, Tilișca, Jina, Cisnădie, Cisnădioara, Mohu, Veștem, Bungard, Șelimbăr, Săcel, Cașolț, Cornățel, Nucet, Chirpăr, Țichindeal, Alțâna, Benești, Topârcea, Alămor, Armeni, Bogatu Român, Păuca, Broșteni, Axente Sever, Agârbiciu, Șeica Mică, Șeica Mare, Loamneș.
Astăzi, ea se mai poartă la: Rod, Poiana Sibiului, Gura Râului, Poplaca, Rășinari, Avrig, Săsăuș, Tilișca, Jina, Sadu, Arpașu de Sus, Boița, Porumbacu de Jos, Săliște, Ilimbav, Alțâna, Retiș.
Doar câteva mâini de aur mai știu, astăzi, să coase ie. Printre sibiencele pricepute care încă mai lucrează se numără Rodica Ispas din Avrig, Maria Ciucă din Poiana Sibiului, Aurelia Dobrilă și Antonia Eliza Scutaru din Arpașu de Sus.
„În Mărginimea Sibiului, ca element de continuitate, se poartă și astăzi tot ia cu umăraș, o altița minimală, ca rezultat al croiului vechi, amplasată pe umăr. Din fotografiile vechi de la sfârșitul secolului al XIX-lea, observăm că femeile din Mărginimea Sibiului purtau astfel de ii cu decor discret, foarte fin, îngust, (0,5 – 1,00 cm) fiind cusut cu foarte multă migală, pe un singur fir cu arnici negru. Maria Ciucă, meșter renumit în coaserea cămășilor cu umăraș, precizează că această culoare a devenit omniprezentă în cromatica iilor din Mărginime după Primul Război Mondial când femeile își jeleau soții, copiii, frații decedați în război”, spun specialiștii care au lucrat la dosarul de candidatură UNESCO.
