1521 MAGELLAN, Fernando de (sp. Magallanes, Fernando de sau port. Magalhães Fernão de) (n. 3 febr. 1480, Sabrosa, Portugalia – d. 27 apr. 1521, Insula Mactan, Filipine) – 500 de ani de la moarte: navigator portughez. A întreprins prima călătorie în jurul pământului (1519-1522) (Stănciulescu, 2005, p. 791). În 2021, un vas spaniol se va opri în Guam în cadrul unei circumnavigație comemorativă care va urma ruta navală pe care Magellan a înconjurat planeta în 1519, încheiată de navigatorul spaniol Juan Sebastián Elcano în 1522.
1891 FRÂNCU, Amos (n. 1829, Benic, jud. Alba – d. 27 apr. 1891, Miskolc, Ungaria) – 130 de ani de la moarte: protonotar (1861), vicecomite până în 1872, an în care a fost numit jude regesc în Baia de Criș (până la 1876), transferat la Mișcolț în Ungaria. Alături de Iosif Hodoș și Ioan Pipoș, Amos Frâncu a contribuit la înființarea gimnaziului din Brad. A fost tribun în Revoluția Română din 1848-49 a lui Avram Iancu (Stănciulescu, 2005, p. 483).
1901 FILIPESCU, Miltiade I. (n. 27 febr. 1901, Burdusaci, jud. Bacău – d. 10 ian. 1993, București) – 120 de ani de la naștere: geolog și paleontolog român. Membru al Academiei Române (1963) (Personalități românești ale științelor naturii și tehnici: dicționar, 1982, p. 152).
1921 AVRAM, Felicia (n. 27 apr. 1921, Cluj – d. 2006) – 100 de ani de la naștere: pictoriță. Studiază Pictura (un an) și Arhitectura (doi ani la facultate). Debut la Cluj în 1948. Participă sporadic la expoziții regionale și în 1956 la Viena și Stockholm cu schițe de decor și costume populare românești. Lucrează ilustrație de carte pentru copii și scenografie la teatrele din Cluj-Napoca, Timișoara, Turda, Galați. O expoziție retrospectivă Women Power in Art organizată în 2019 la Castelul Cantacuzino din Bușteni, a prezentat peste 110 artiste aflate în colecții particulare (din perioada interbelică, comunistă și până astăzi), între care a fost prezentă și Felicia Avram (Barbosa, 1976, p. 30).