„Joy”, clipul de animație pe muzică de Bach, va fi proiectat în premieră în cadrul concertului simfonic programat joi la Sala Thalia.
Clipul video este realizat de un studio de producție din Sibiu, iar povestea și interpretarea sunt asigurate de pianista Oxana Corjos.
Videoclipul animat „Joy”, după „Cantata No. 147” de Johann Sebastian Bach este o călătorie muzicală și vizuală prin universul raportat la umanitate. Videoclipul este o experiență în care privitorul este purtat de lumina interioară prin lume, în totalitatea ei, ansamblul a tot ce există, inclusiv Dumnezeu-creatorul. „Suntem purtați prin spațiul cu cele patru dimensiuni. Cele trei coordonate spațiale și timpul ale cărui elemente sunt evenimentele istorice. Prin universul uman, care e reprezentat de globul pământesc, partea populată a lui împreună cu tot ce se află pe el, mediul, cercul, lumea imediată în care trăiește cineva sau ceva. Prin univers ca domeniu material, intelectual și moral. Ideea de final reprezintă contopirea noastră fizică și interioară cu tot ceea ce reprezintă universul, contopire care ne ridică la inefabila condiție de entități pozitive nemuritoare, parte a luminii întregului!”, a declarat Augustin Pop, animator și fondatorul studioul Popixar.
Povestea și interpretarea scurtmetrajului „Joy” îi aparțin pianistei Oxana Corjos. „Bach, Coralul în sol major… ar putea fi muzica potrivită pentru «export» în univers, un steag alb veșnic dăinuitor. «Joy» este un gând al meu intim, o părere interioară, un desfășurător tandru… Poate printre stele, în «Zbor de noapte» Bach și Saint-Exupery privesc către planeta Pământ cu acea melancolie cu care doar un geniu istoric poate privi retrospectiv viitorul”, a adăugat Oxana Corjos.
Concertul organizat în parteneriat cu Institutul Polonez din București va fi transmis pe pagina de Facebook și canalul de YouTube a Filarmonicii de Stat Sibiu, joi, 8 aprilie, cu începere de la ora 19. Orchestra Filarmonicii Sibiu va fi dirijată de Gheorghe Costin.
asCULTă:
- Witold Lutoslawski – Preludii dansante pentru clarinet și orchestra de camera
- Proiecție „Joy”
- Robert Schumann – Fantezia pentru pian și orchestră în la minor
- Max Reger – Variațiuni și Fugă în La Major pe o temă de Mozart, op.132