Bazar de primăvară

Bazar de primăvară

Tradiționalul bazar de primăvară al doamnelor din Turnișor va avea loc, în acest sfârșit de săptămână, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.

Bazarul oferă vizitatorilor posibilitatea de a achiziționa diverse produse realizate manual: broderii, ţesături, piese vestimentare de port specifice sașilor și landlerilor.

„Produsele sunt realizate de femei, fie în gospodăria proprie, fie la întâlnirile săptămânale desfășurate în perioada iernii. Evenimentul se adresează publicului dornic de a achiziționa obiecte manuale, dar și de a afla informații legate de modul în care acestea sunt realizate”, transmit reprezentanții Muzeului ASTRA..

Bazarul de primăvară organizat în colaborare cu Cercul de lucru manual al femeilor evanghelice din Turnișor („Handarbeitskreis Neppendorf”) va fi deschis în gospodăria de viticultor sas din Șeica Mică, monument funcțional din Muzeul în aer liber, în zilele de sâmbătă, 24 aprilie și duminică, 25 aprilie, între orele 10.00 și 16.00.

Răspunde