Filarmonica de Stat Sibiu merge mai departe în cursa pentru Timbrul Monumentelor Istorice.
Instituția sibiană de cultură este cu un pas mai aproape de a obține această importantă finanțare pentru prima dată în istoria sa de peste 70 de ani.
„Atragerea de fonduri culturale și de dezvoltare este o prioritate a programului meu de management câștigător în competiția din 2019. Chiar dacă pandemia ne-a surprins, continuăm să ne facem planuri de viitor, iar activitatea Filarmonicii Sibiu are nevoie de un context topografic versatil, care să îmbrace cât mai consistent organul vital al instituției – orchestra simfonică. Mă bucur și mulțumesc pentru susținerea constantă și încurajarea sinceră a Consiliului Județean Sibiu în demersul de atragere de fonduri”, a declarat dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.
Timbrul Monumentelor Istorice a fost instituit în scopul de a sprijini activităţile de protejare, restaurare şi punere în valoare a monumentelor istorice, prin finanţarea de lucrări de amenajări în vederea pregătirii monumentelor istorice pentru vizitare și proiecte culturale privind monumentele istorice. Gestionarea programului de finanțare se află în atribuția Ministerului Culturii, prin Institutul Naţional al Patrimoniului.