Din cele mai neînsemnate poame sau chiar din resturile mesei de ieri reușeau bătrânii noștri să îndulcească postul și să-și mai astâmpere o dată foamea.
Câteva rețete vechi de post din județul Sibiu, salvate prin strădania cercetătorilor de la Muzeul ASTRA, ne arată cât de mult prețuiau gospodinele de odinioară hrana. Pentru prima oară, vizitatorii care au trecut pragul gospodăriei de viticultor din Șeica Mică, în Muzeul în aer liber, la sfârșitul săptămânii trecute, au putut vedea și gusta preparate precum laptele de bou ori mămăliga coaptă pe plită cu magiun, miere sau nuci.
„Ne-am propus să le aducem vizitatorilor în atenție rețete vechi, rețete pe care, probabil, la ora actuală nu le mai găsesc nici în casa bunicilor lor, și să mai simtă un pic din căldura unei case tradiționale și din dăruirea personalului nostru. Oamenii au fost foarte încântați, am primit laude, au spus că nu au mai mâncat de mult sau chiar niciodată acest tip de produs, cel puțin mămăliguța pe vatră, și au promis că or să mai revină. Am pregătit rețete tradiționale de post, mici delicii din cămara bunicii, cum ar fi mămăliga coaptă pe vatră, care se servea cu magiun, cu prune uscate, cu miez de nucă sau, în cel mai bun caz, puneau zahăr și diverse arome. Lângă ea vine un compot de mere, specific tradițional, fără îndulcitori, și o rețetă mai puțin întâlnită: laptele de bou, cum îl numeau bătrânii. O rețetă din fructe uscate în casă, fierte pe plită, împreună cu un dram de mămăligă la sfârșit, ca să-i dea gust. Era o mâncare mult mai seacă, mult mai simplă și mai sărăcăcioasă. Pur și simplu, când nu aveau ce pune pe masă sau nu aveau din ce prepara un dulce, bătrânii fierbeau puținele poame pe care le uscau în timpul anului într-o oală de lut, pe sobă, și ieșea o zeamă un pic mai groasă de la tot zahărul din fructe și ei o considerau o mâncare săracă, foarte puternic calorică, dar săracă ca și așezare. Rețetele sunt culese de colegii noștri de pe teren, din județul Sibiu. Preferatele mele rămân merele uscate”, a explicat muzeograful Florina Cherciu pentru Strada Cetății.
[directions title=”Mămăligă cu gem”]
- Mămăliga veche de o zi se taie felii și se așază pe sobă până se rumenește puțin.
- Când este gata, se ia de pe sobă, iar deasupra se adaugă gem sau zahăr după preferință.
[/directions]
[directions title=”Lapte de bou”]
- Poamele uscate se lasă în apă rece pentru a se înmuia timp de 2-3 ore.
- Apoi se clătesc cu apă curată și se pun la fiert pentru 20 de minute.
- Se consumă cu mămăligă.
[/directions]
[directions title=”Compot de mere”]
- Se pune apa la fiert într-o oală mare.
- Dacă se folosește zahăr, acesta se adaugă când apa începe să se încălzească, pentru a se topi mai ușor.
- Când apa clocotește, se adaugă merele tăiate cubulețe și se lasă la fiert încă 20 minute, la foc mic.
[/directions]