La Muzeul ASTRA vom afla mai multe despre alimentația tradițională în perioada postului, în acest sfârșit de săptămână, iar lecțiile sunt însoțite de degustare!
În zilele de 27 și 28 martie, între orele 10:00 și 16:30, muzeografii vă așteaptă la gospodăria de viticultor sas din Șeica Mică, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, cu o surpriză dulce.
„Povestea alimentației din perioada postului va fi spusă la Muzeul ASTRA printr-o gustare dulce la gura sobei! Mai precis, pe sobă se vor coace felii de mămăligă veche de o zi, peste care se va pune gem de casă sau zahăr. De asemenea, muzeografii vor oferi vizitatorilor fel de fel de rețete de post. În același timp, se va vorbi aici despre importanța acestei perioade speciale pentru viața în satul tradițional. Vizitatorii vor putea degusta din preparat. Degustarea se va ține și în șura Gospodăriei din Șeica Mică, dacă vremea va permite acest lucru”, anunță Cosmin Călinescu, purtătorul de cuvânt al Muzeului ASTRA.