Gioconda Mărginimii

Gioconda Mărginimii

O tânără din Săliște, înveșmântată cu mândrie în straie populare, întruchipa idealul feminin din zorii secolului XX, când a avut loc primul concurs de frumusețe de pe actualul teritoriu al României.

Cu un costum tradițional, țesut și brodat chiar de mâinile ei, Maria Peligrad (născută Soră) a făcut senzație la expoziţia jubiliară organizată în parcul Filaret din Bucureşti, în 1906. Maria făcea parte dintr-o familie de meșteșugari renumită din Săliște, cu o vechime de peste patru secole, și nu-i de mirare că a ales să se prezinte cu ia din Mărginimea Sibiului, considerată de cercetătorul Ilie Moise drept una dintre cele mai izbutite piese de port românesc. Mai târziu, Maria Peligrad i-a dăruit o cămașă asemănătoare și Reginei Maria.

„Într-o carte poştală editată de Dumitru B. Comşa în 1906, o regăsim pe Maria Peligrad, o ţărancă din Sălişte devenită prima româncă menţionată în arhive drept câştigătoare a unui concurs de frumuseţe. Este vorba despre primul concurs de frumuseţe din România, organizat în anul 1906, în Parcul Filaret din Bucureşti – actualul Parc Carol. În tradiţia vremii se impuseseră, de câteva decenii, târgurile meşteşugăreşti, în cadrul cărora, pe lângă produsele specific româneşti, era prezentat şi portul, a cărui diversitate, frumuseţe şi bogăţie de motive impresiona din plin vizitatorii. Devenit un veritabil simbol al portului popular, Maria Peligrad a probat puterea impresionantă de seducţie a iei româneşti în cadrul concursului de la Bucureşti.
Din documentele vremii aflăm că frumoasa din Sălişte avea să-i dăruiască, ulterior, un costum popular asemănător Reginei Maria.
Demonstrând că, de multe ori, bogăţia se regăseşte într-o uluitoare simplitate, candidatele la miss îşi prezentau frumuseţea în maramă, ie şi opinci, impresionând ţăranii, negustorii şi boierii deopotrivă.
Deşi promova costumul tradiţional autentic, Maria Peligrad nu era totuşi străină de noile tendinţe urbane, ea fiind angajată la Cooperativa Meşteşugărească «Arta» din Sibiu”, descriu specialiștii Muzeului ASTRA, instituție în arhiva căreia se găsește cea mai cunoscută fotografie a tinerei supranumite „Gioconda Mărginimii”.

Prima atestare a familiei Peligrad la Săliște datează din 1616, însă numele apare în documente sârbești încă din 1220.

Răspunde