August va fi luna teatrului! „Avem nevoie de publicul spectator, care să fie alături de noi”

August va fi luna teatrului! „Avem nevoie de publicul spectator, care să fie alături de noi”

Preşedintele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), Constantin Chiriac, intenţionează ca la ediţia din acest an să participe şi spectatorii atât la evenimentele ce sunt programate în săli de spectacole, cât şi în aer liber.

Din acest motiv, FITS a fost mutat în luna august.

„Iniţial, festivalul trebuia să fie între 11 şi 20 iunie, numai că toţi cei care se exprimă pe scenă au nevoie de acest contact miraculos care este făcut cu publicul. Şi din această cauză am dorit să securizăm posibilitatea de a avea secţiunea fizică de spectacole de peste tot, din lume. Am gândit festivalul pe trei paliere: un palier fizic, atât pe scenele în care jucăm de obicei, pornind de la teatru, la Centrul Cultural ‘Besoiu’, la Teatrul ‘Gong’, la ‘Thalia’, la Fabrica de Cultură, cât şi toate spectacolele outdoor, indiferent de toate măsurile dure care vor fi, de distanţare, de purtarea măştii, avem nevoie de publicul spectator, care să fie alături de noi. Din această cauză am hotărât împreună cu ordonatorul de credite, cu toţi partenerii pe care îi avem, să ducem în luna august festivalul, între 20 şi 29 august. Este o excepţie pe care o facem pentru anul acesta, începând de anul viitor sperăm să intrăm într-o normalitate care ţine nu de ceea ce a fost în anii trecuţi, ci de o nouă normalitate construită, dar care poate fi gândită pe termen mediu şi lung”, a declarat Constantin Chiriac, astăzi, într-o conferinţă de presă.

Organizatorii FITS le cer, pe cât posibil, artiştilor să vină vaccinaţi la festivalul din august de la Sibiu. În plus, se analizează posibilitatea ca accesul fiecărui spectator în sală să se facă și în baza unei dovezi că s-a vaccinat sau că a avut COVID-19, ori pe baza unui test negativ.

Constantin Chiriac, președinte FITS: „Vom găsi cele mai bune soluţii pentru ca întâlnirea în spaţiile publice să poată să fie certă, sigură şi în acelaşi timp şi sub semnul plăcerii.”

„Am împins cât mai departe festivalul, în aşa fel încât propunându-se la nivel european, de la 1 iunie, acest certificat verde, e clar că avem încă trei luni în care putem gândi toate măsurile care să ne dea certitudinea, bucuria, dialogul şi putinţa de a ne întâlni sub semnul frumosului, aici, la Sibiu. În mod cert se vor găsi soluţii pentru spectacolele outdoor, vom crea acele condiţii în care privitorii să fie distanţaţi, să poarte mască eventual, vom vedea”, a mai explicat Chiriac.

Răspunde