Iarna cu vara se întâmpină în ziua de Trif, pe 1 februarie, când în calendarul popular este însemnată prima mare sărbătoare a anului agricol, pomicol şi viticol.
„Ziua aceasta se serbează de cătră ceice vreau să fie scutiți, ei și vitele lor, de orice fel de spurcăciuni”, nota Victor Păcală în „Monografia satului Rășinari”, tipărită la Sibiu în 1915.
În popor se spune, prin diferite zone ale țării, că sfântul Trifon – numit și Trif, Trif Nebunul, Trifan, Trifonul sau Gurbanul Viilor – apără viile şi livezile de omizi, lăcuste, viermi şi gândaci. Era o zi nelucrătoare, pentru ca holdele să nu fie atacate de insecte. În schimb, viile, livezile şi grădinile gospodarilor trebuiau stropite cu aghiazmă pentru a fi ferite de mană, piatră şi ger. Sf. Trifon, patronul lupilor, este şi apărător de rele şi de durere, însă cine nu îl respectă își va pierde mințile.
De altfel, acest personaj mitic, căzut în patima vinului, mai este cunoscut ca „Trif Nebunul”, din cauză că ar fi speriat-o pe Maica Domnului, când aceasta se ducea la biserică după 40 de zile de la naşterea lui Iisus.
În sudul țării, dar și la vecinii, bulgari, în ziua de Sf. Trifan, podgorenii se duc cu preot la vii, de fac sfeştanie viilor, ca să fie roditoare şi păzite de grindină şi mană. Ei taie coarde de viţă în patru locuri, în formă de cruce, iar deasupra toarnă vin pe coarda tăiată, presară sare şi înfig o bucată de slănină şi una de pâine, ca să sporească rodul viței. Un alt obicei, numit „Gurbanu viilor”, de sorginte balcanică, era ca proprietarii de vii să taie câteva corzi cu care să se încingă pe piept, în jurul brâului și pe cap. Se adunau bărbații în jurul unui foc, cu o ploscă de vin, sacrificau o oaie sau un berbec, mâncau, beau, jucau, săreau peste foc și se stropeau cu vin. Seara, se întorceau în sat, cu făclii aprinse, şi continuau petrecerea în familie.
Iulia Gorneanu, curator și colecționar: „În Transilvania s-a păstrat un obicei străvechi, «Scuturatu’ pomilor», care constă în lovirea rituală a pomilor pentru a le stimula înmugurirea şi rodul. Toate aceste practici erau urmate de petreceri colective, cu mese copioase şi vin din belşug.”
A doua zi după Sf. Trif, se sărbătorește Stretenia, adică Întâmpinarea Domnului în biserică, la 40 de zile de la nașterea Sa. Tradiția arată că, în această zi, numită și Ziua Ursului, putem afla cum va fi vremea până la primăvară, căci dacă Stretenia găsește pământul fără zăpadă și apa fără gheață, numaidecât a doua zi trebuie să ningă și să fie ger; dacă, însă, este zăpadă, atunci de la Stretenie înainte începe timpul primăvăratic și al căldurii. „Dacă-i vreme bună la Stretenie – zic rășinărenii – să grijești ogrinjii, iar dacă-i rău să-i arunci pe părău, că vine vreme bună”, a lăsat scris Victor Păcală în impresionanta sa monografie a satului Rășinari, o lucrare premiată de Academia Română.
Nu doar bărbații schimbau de acum „foaia”, ci și gospodinele satului, căci Făurar este luna în care se încheiau șezătorile, iar meșterii lucrători ai fierului pregăteau uneltele pentru noul an agricol, potrivit cercetătorilor de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cindrelul-Junii Sibiu.