Capodoperă a lui Ravel la Sibiu

Capodoperă a lui Ravel la Sibiu

„Concertul pentru pian şi orchestră în Sol major“ de Maurice Ravel va fi interpretat la Sibiu, joi, 4 februarie, în cadrul „Staţiunii Muzicale Brukenthal”.

Invitaţii serii sunt dirijorul Radu Postăvaru şi pianistul Csiky Boldizsar.

Cu peste 1.500 de concerte realizate în țară și peste hotare, dirijorul Radu Postăvaru promovează muzica modernă și contemporană în concertele sale, precum și tineri interpreți pe care i-a susținut de-a lungul carierei. Actualmente este cadru didactic asociat doctor al Universității Naționale de Muzică din București, dirijorul permanent al orchestrei simfonice a Filarmonicii ”Paul Constantinescu” din Ploiești și invitat al unor orchestre de prestigiu din lume.

Profesor universitar la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, Csíky Boldizsár a susţinut concerte cu toate orchestrele simfonice din România şi a realizat mai multe înregistrări. A fost invitat în repetate rânduri ca membru al juriului concursurilor internaţionale de pian, susţinând de asemenea cursuri de măiestrie în ţară şi în străinătate.

Recunoscut ca un maestru al orchestraţiei şi un artizan meticulos, Maurice Ravel este unul dintre marii creatori ai epocii moderne. Concertul pe care muzicienii îl vor prezenta mâine la Sibiu a fost intepretat la Paris în 1932, în intepretarea pianistei Maguerite Long, avându-l la pupitrul dirijoral chiar pe compozitor.

În programul serii mai sunt incluse incluse „Simfonia nr.1 în Re major” de Charles Gounod şi Paul Dukas – „La Peri” (Fanfare).

Evenimentul se va desfăşura cu prezenţa publicului, în limita a 30% din capacitatea sălii, respectând toate normele sanitare în vigoare. Biletele sunt puse în vânzare online, pe platforma iabilet.ro, și la casa de bilete a Sălii Thalia.

Răspunde