La aproape 2.000 de metri deasupra Mărginimii Sibiului, în Munții Cindrel, străjuiește o stâncă despre care bătrânii din Rășinari se jură că ar fi chiar baba Dochia…
Legenda locală spune că Baba Dochia era o bătrână răutăcioasă care își asuprea nora „în tot chipul”. Într-o bună zi, pe la sfârșitul iernii, ea îi porunci tinerei femei să meargă la munte și să-i aducă fragi copți, „că de unde nu – acasă n-are ce mai căuta”. Biata femeie ascultă porunca zgripțuroaicei, iar Dumnezeu îi ajută să găsească, sub zăpadă, fragi frumoși ca în iunie, pe care-i culese pentru soacra sa. Dacă văzu una ca asta, baba crezu că a sosit primăvara, așa că își luă turma de capre și porni spre munte, la pășune.
Oamenii pe care-i întâlnea în cale o sfătuiau să se întoarcă acasă, dar ea nu se mai temea de puterea iernii și le răspundea cu dispreț că nu se teme de fiii iernii, Faur și Mărțișor. Cei doi frați ocărâți de baba „sumeață” au hotărât să se răzbune, așa că au dat întâi un soare călduț, care a silit-o pe Dochia să-și lepede, în fiecare zi, câte unul din cele nouă cojoace cu care era îmbrăcată. Apoi au început „pacostele pe capul babei”:
„Un’e merè, hodinè,
Câte-unŭ cojocu rămânè;
În Beșâneu cân’ ajungè,
Cu unŭ cojocŭ să pomenè.
Merinde nu mai ave,
Făr’ o coaje de mălaiŭ,
Uscată de noauă ani.
Păr’ ce coajea o rojnè
Căprițelea le chierdè,
Bărzălia și Cărunta,
Care mere totŭ în frunte.
Și ori un’e să’nvârtè
Caprelea nu le găsè.
Să-întâlnè cu văru lupŭ:
– Lupe, lupe, vere lupe!
Nu ñi-ai văz’tŭ căprițelea? –
Nu le-amŭ văz’tŭ,
Nu le-amŭ mâncatŭ,
Făr’ cu iele m’-amŭ jucatŭ>
Pe părauă
‘S mățârlauă,
Pe rozoară
‘S totŭ chicioare,
Și pe văi
Totŭ borțocăi,
Pe costiță
Totŭ corniță,
Pe fântâni
Totŭ glăvățâni…”
Pe urmă, ca să se împlinească osânda, Faur și Mărțișor stârniră un ger strașnic, încât baba îngheță, acolo, în vârf de munte, spune legenda consemnată de Victor Păcală în „Monografia satului Rășinari” publicată în 1915.
Stânca din Bătrâna mică, ce o înfățișează pe baba încremenit, și jgheaburile dimprejurul ei, cu urme de unghii de la caprele babei, îi uimesc și astăzi pe cei ce trec pe acolo. Și mai spune gura lumii că izvorul din muntele Bătrâna cu cea mai minunată apă de munte țâșnește tocmai din „stricăciunea” babei prefăcute în stâncă.