Pe 1 ianuarie, îl prăznuim pe Sfântul Vasile cel Mare, unul din cei mai mari ierarhi, făcători de minuni, exorciști și dascăli ai Ortodoxiei din toate timpurile.
„El a scris mai multe cărți de învățătură, a vindecat mulți bolnavi, a întemeiat primele spitale și azile de bâtrâni și orfani și a înfruntat pe eretici și pe împărații apostați. Numele de Vasile este foarte iubit și răspândit la români. Acesta vine din limba greacă și înseamnă „regal”, „rege”, „conducător” și ne amintește că fiecare om poartă ceva nobil în el: sufletul, care este mai de preț decât orice comoară sau titlu onorific”, explică Daniela Sava, bibliotecar la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu – Filiala Bâlea.
Viața Sfântului Vasile
Vasile din Cezareea Capadociei, cunoscut sub numele de Vasile cel Mare (n. 330 d. Hr. – d. 379 d. Hr. Kayseri, Turcia) a trăit în secolul al IV-lea, el fiind considerat doctor al Bisericii și unul dintre cei trei arhiepiscopi de seamă, răsăriteni, ai Bisericii Ortodoxe, alături de Grigorie de Nazianz (numit și Teologul) și Ioan Gură de Aur. Provine dintr-o familie creștină binecunoscută, tatăl său, Sfântul Vasile cel Bătrân a fost un renumit învățător din Pont, cel care i-a fost dascăl și povățuitor fiului său Vasile, iar mama sa, Emilia a născut patru fii de parte bărbătească: Petru (care a devenit episcop al Sevastiei), Vasile, Grigorie (care a devenit episcop al Nissei) și Navcratie (pustnic și făcător de minuni), și o fiică, al cărei nume era Macrina (a devenit sfântă, după cum arată sinaxarul din 19 iulie).
Sf. Vasile a studiat la Cezareea, la Constantinopol și Atena, remarcându-se încă din tinerețe datorită cunoștințelor în filosofie, astronomie, geometrie, medicină și retorică. A legat o strânsă prietenie cu Grigorie de Nazianz la Atena, care a fost impresionat de inteligența și spiritul său pătrunzător. Sf. Vasile se apropie mai mult de biserică, datorită surorii sale Macrina și a episcopului Cezareii, Dianius, care îl aprecia foarte mult, motiv pentru care i-a și încredințat o slujbă bisericească. Pentru a se desăvârși în această direcție, el vizitează mai multe mănăstiri din Egipt, Siria, Palestina și Mesopotamia, iar la întoarcerea sa în Pont înființează o mănăstire, punând astfel bazele vieții monahale sistematice, fapt pentru care este considerat pe drept cuvânt ”părintele monahismului oriental”.
După moartea episcopului Dianius, Eusebius devine episcop în locul lui. Acesta îi încredințează lui Vasile o slujbă în cadrul episcopiei, unde, va avea ocazia să-și arate pe deplin calitățile sale spirituale și intelectuale și va avea o mare influență, atât în rândul conducătorilor imperiului, cât și în rândul populației și clerului. Vasile începe o adevărată polemică împotriva arianismului și a altor mișcări eretice. După moartea lui Eusebius , Vasile va ajunge episcop în locul lui Eusebius în Cezareea Capadociei în anul 370, fiind totodată mitropolit al Capadociei și exarh al Pontului, a cărui autoritate s-a întins între Balcani, Mediterana, Marea Egee, ajungând până la Eufrat. Cel mai mare susținător al lui a fost Sf. Grigorie de Nazianz.
Vasile s-a ocupat de organizarea bisericii și a luptat pentru drepturile clerului, punând în același timp un mare accent pe temeinica pregătire canonică și spirituală a preoților. El nu i-a neglijat nici pe cei săraci și oprimați, inițiind numeroase acte de caritate. Vasile se stinge din viață în anul 379, la vârsta de 49 de ani. La înmormântarea lui, ca dovadă a marii lui popularități, au participat mulți creștini, evrei, păgâni, localnici dar și străni.
Sfântul Vasile cel Mare a scris numeroase cărți împotriva lui Eunomius și a arianismului în general, în care apără teza Trinității. În „De Spirito Sacto”, Sf. Vasile tratează chestiunea Sfântului Duh și combate anumite mișcări care negau existența Duhului Sfânt. De asemenea, a scris un mare număr de lucrări exegetice despre „Psalmi” (așa cum tâlcuiește Sfântul Vasile cel Mare, cartea Psalmilor este o „vistierie obștească de învățături bune, dând fiecăruia, după sârguința lui, ce i se potrivește. Tămăduiește rănile vechi ale sufletelor și aduce grabnică însănătoșire celui de curând rănit; îngrijește pe cel bolnav și păstrează sănătos pe cel care nu-i atins de boală; într-un cuvânt, îndepărtează, pe cât este cu putință, patimile care s-au încuibat, în diferite chipuri, în viața oamenilor”[4]), Isaia și Iov, 24 de predici și multe discursuri. Alte scrieri importante: „Regulile Monahale”, „Moralele, despre Judecata lui Dumnezeu”, „Despre Religie” și „366 de epistole”, multe cu caracter dogmatic, altele cu caracter apologetic. De o importanță majoră sunt și „Liturghia Sfântului Vasile” și „Molitfele Sfântului Vasile” care se folosesc în cadrul slujbelor religioase.
Sf. Vasile este unul dintre „Cei Trei Capadocieni” alături de Grigore de Nyssa și Grigore de Nazianz, fiind însă cel mai important dintre ei. În calendarul ortodox, Sf. Vasile este celebrat pe data de 1 ianuarie, dar și pe 30 ianuarie, împreună cu Sf. Ioan Ioan Gură de Aur (Chrysostom) și Sf. Grigore de Nazianz, sărbătoare care poartă numele de Sfinții Trei Ierarhi – stabilită încă din 1081 de către Ioan Patriarhul Constantinopolului în memoria acestor mari sfinți și teologi ortodocși.
Pentru a recunoaște valoarea teologică a Sfinților Trei Ierarhi, prin hotărârea luată la Atena la primul Congres al profesorilor de teologie, din anul 1936, Sfinții Trei ierarhi au devenit patronii spirituali ai instituțiilor de învățământ teologic ortodox din întreaga lume.
„Ca o concluzie la cele prezentate mai sus, putem spune că „Viața Sfântului Vasile cel Mare este o icoană a dragostei, un exemplu de bunătate și dăruire. Sfântul și-a împărțit averea săracilor, s-a călugărit și a întemeiat numeroase așezăminte de binefacere pentru cei nevoiași: azile, spitale, cantine pentru săraci și școli. A murit la vârsta de 49 de ani, dar viața sa a rămas ‘un punct de referință pentru istoria creștinismului’”, notează Daniela Sava.
Daniela Sava, bibliotecar BJ ASTRA Sibiu: „Data de 1 ianuarie 2021 poate fi considerat un nou început, și, ca orice început, acesta este un prilej de înnoire a vieții noastre prin rugăciune, milostenie și iertare, dar totodată poate constitui și un prilej de a-l ruga pe Sf. Vasile să mijlocească pentru încetarea pandemiei și de a ne aduce un an mai bun, cu sănătate, plin de speranță și bucurie!”
Cei care doresc să citească mai multe despre viața și activitatea Sf. Vasile cel Mare sunt invitați la Biblioteca ASTRA pentru a împrumuta „Viețile Sfinților pe luna ianuarie” sau „PSB 17” („Părinți și Scriitori Bisericești 17 – Scrieri”) sau de ce nu, alte scrieri ale acestuia. De asemenea, prin intermediul Serviciului BiblioSuport puteți obține informații și documente, la cerere, scriind un email la adresa: bibliosuport@bjastrasibiu.ro.
Obiceiuri de Anul Nou
- Steaua
„Începând cu întâia zi de Crăciun și sfârșind în ziua de Bobotează pretutindeni, sau numai până la Sf. Vasile, pe-alocuri pe unde trăiește poporul român, copiii umblă cu Steaua, în satul lor și în alte sate. De obicei, cu o stea umblă doi sau trei stelari, simbolizând prezența celor trei crai sau magi, și foarte rar se întâmplă să meargă cu steaua mai mulți stelari.
Steaua se face dintr-o veșcă / văcălie = coajă de tei din care se fac sitele, o sită veche sau altceva, în care se pun niște bețe, obișnuit 6, 8, 12, coarne triunghiulare, care se învelesc cu hârtie de felurite culori.” (Colinde: Colinde; Poezii de iarnă; Strigături; Obiceiuri de sărbători, București, Andreas Print, 2013, pag. 12);
- Sorcova
„Umblatul cu Sorcova este un obicei foarte vechi, practicat în toate zonele țării. În dimineața primei zile a Anului Nou, copii de diferite vârste merg cu Sorcova. Ei își pregătesc din vreme o crenguță de măr sau dintr-un alt pom cu flori confecționate din hârtie colorată și cu panglici. Versurile Sorcovei au fost create de popor și exprimă urări de sănătate, de viață îndelungată, luminoasă, plină de realizări.” (Colinde: Colinde; Poezii de iarnă; Strigături; Obiceiuri de sărbători, București, Andreas Print, 2013, pag. 12);
- Plugușorul
„Umblatul cu Plugușorul este un obicei foarte vechi, născut din dorința omului de rodnicie a pământului. Plugușorul a devenit cel mai frumos cântec tradițional de Anul Nou, rostit de cete de tineri, îmbrăcați în costume naționale, care umblă din casă în casă, prin tot satul. În timpul recitării textului, tinerii pocnesc din bice, sună din clopoței și tălăngi sau strigă: <hăi-hăi>”. (Colinde: Colinde; Poezii de iarnă; Strigături; Obiceiuri de sărbători, București, Andreas Print, 2013, pag. 12).