Tradiția românească a păstrat în decursul generațiilor o mulțime de obiceiuri și superstiții legate de Ignat.
Sacrificarea porcului de Crăciun, numit Ignatul Porcilor sau Inătoarea, se făcea întotdeauna în zorii zilei de Ignat, respectiv la 20 decembrie. Sărbătoarea trebuie ținută cu sfințenie de femeile însărcinate, pentru a naște prunci întregi la trup și minte.
Singura activitate permisă în ziua de Ignat este tăiatul porcului. De altfel, cine lucrează de Ignat va cădea bolnav și „ignează” (face convulsii) ca porcul când este tăiat. La tăiatul porcului nu trebuie să fie de față oameni miloși, pentru că, în acest caz, porcul moare greu și carnea nu va mai fi bună. În casă este adusă prima dată căpățâna porcului cu râtul înainte, ca să meargă bine treaba în gospodărie.
Dacă în inima porcului se găsește mult sânge „înghețat”, acesta este semn că stăpânul va avea noroc la bani. Era obiceiul ca stăpânul casei să ia din sângele scurs din porc și să deseneze o cruce pe fruntea copiilor, pentru ca aceștia să crească rumeni și sănătoși. Fetele din casă ședeau deoparte și, când cei care lucrau la tăiatul porcului nu erau atenți, furau sânge și se stropeau pe frunte ori își desenau dorințele: o inimă pentru iubire, o cruce pentru curățenie sufletească sau un pom pentru ca să fie roditoare. Dacă porcul este negru, se ia o bucată din untura lui și se duce la biserică de Bobotează, să fie sfințită de preot. Apoi era folosită de cei care aveau dureri de picioare sau junghiuri. Tot cu untură de porc negru tăiat la Ignat era uns trupul celui bănuit că ar putea ajunge strigoi.
În ajunul Ignatului, la români se fierbe grâu, pe care capul familiei îl tămâiază și îl binecuvântează. Din acest grâu fiert mănâncă toți membrii familiei, iar ce rămâne se dă dimineața la păsări.
În seara de Ignat, se ia un dovleac, i se taie coada și se păstrează, pentru că se spune că este bun pentru leac de bube dulci la copii. De asemenea, se spune că în această noapte vrăjitoarele umblă să ia belșugul casei, de aceea se presară mei și sare împrejurul casei, al hambarelor și al curții.
În zilele noastre, tăierea porcului este un prilej de reunire a familiei. Bărbații se ocupă de înjunghiatul și pârlitul porcului. Apoi, porcul este spălat și pârlit pe paie. În foc mai sunt aruncate ramuri de lemn câinesc și de iasomie, ca să iasă șoricul aromat.
De obicei, gospodinele casei au sarcina de a împărți carnea pe categorii, după ce bărbatul face semnul crucii din cuțit pe fruntea animalului și zice: „Doamne ajută să-l mâncăm sănătoși!”. Se pune deoparte carne pentru cârnați, caltaboși, tobă, pentru friptura de la pomana porcului; picioarele se folosesc pentru piftie. De la delicioasele urechi și coada, ronțăite de obicei de copii, la carnea macră curată și slănina pusă la afumat, până la intestinele folosite la prepararea de cârnați și caltaboși, totul este rânduit pentru bucatele din care toți vor degusta la masa din ziua Nașterii Domnului.
Pomana porcului se împarte comunității, săracilor, dar mai mult apropiaților. O parte din bucatele gătite din carnea porcului se duce preotului. Este, de fapt, ceea ce a mai rămas din obiceiul străvechi al oferirii ofrandelor pentru îmbunarea spiritelor rele și adunarea celor bune care să ferească gospodăria de primejdii.
Dr. George Tomegea, șef secție Arheologie, Etno-Arheologie și Arheologie Experimentală Muzeul ASTRA: „Pomana porcului, alături de șoriciul proaspăt, constituiau primele delicatese cu care se ospătau gospodarii treziți dis de dimineață pentru a putea pregăti toate bucatele necesare până în anul următor.”
Preparate tradiționale din carne de porc
- Slănină afumată cu rumeguș de fag
- Tobă
- Jumări și pastă de jumări
- Pateu țărănesc de ficat
- Sângerete
- Carne de porc afumată
- Cârnați
- Drob din carne şi măruntaie de porc
- Cârtaboș (Caltaboș)
Între Ignat și Crăciun, femeile nu trebuie să toarcă. Ele pisează grâu ca să aibă până la Crăciun și fac un fel de turte, numite „cârpele Domnului Hristos”, cu miere și nuci, pe care le mănâncă în ajunul Crăciunului.