Care este legătura dintre iubire și plăcuta companie a mâncării și a vinului?
Puteți medita la această temă data viitoare când veți avea ocazia să vizitați Muzeul Național Brukenthal din Sibiu. În colecția acestuia se află o pictură de mari dimensiuni, de secol XVII, în care vă veți afunda privirea și gândurile, intitulată “Ceres, Bachus și Venus”.
Lucrarea în ulei pe pânză a maestrului flamand Abraham Janssens van Nuyssen măsoară 183,8 x 235 cm și este datată circa 1605-1615, fiind clasată în patrimoniul cultural național la categoria Tezaur.
De la dr. Dana Hrib, directorul adjunct al Muzeului Național Brukenthal, aflăm că subiectul picturii este inspirat de celebra replică “Fără Ceres și Bachus, Venus îngheață” din piesa “Eunucul” de Publius Terentius Afer, putând fi integrat în tematica mai largă a banchetelor zeilor, categorie ce a beneficiat de o largă audiență în pictura Țărilor de Jos.
Compoziția este prezentată ca o scenă mitologică cu caracter alegoric. Cei trei zei sunt identificabili prin intermediul atributelor: în dreapta se află Ceres (zeița culturilor de cereale, a agriculturii și a forțelor regenerative ale naturii) cu o cunună din spice de grâu, sprijinindu-se pe cornul abundenței; Bachus (zeul vinului care putea inspira muzica și poezia) poartă o cunună din frunze de viță-de-vie, ridicând un potir cu vin; Venus (zeița frumuseții și a iubirii de tip erotic) este înfățișată cu atributul celor doi porumbei, alături de fiul ei Cupidon. Gesturile zeilor Ceres și Bachus se îndreaptă către Venus, într-o exprimare metaforică a faptului că iubirea fizică se însuflețește în compania mâncării și a vinului, înscriind lucrarea în registrul epicureic al exaltării voluptății și al plăcerii de a trăi.
Maria Olimpia Tudoran Ciungan, critic de artă: „Lectura iconologică a tabloului sibian trebuie să înceapă cu sensul sursei livreşti («Fără Ceres şi Bachus, Venus rămâne frigidă»). În acest sens, trebuie să observăm că imagistica propusă de Janssens descinde şi din multitudinea reprezentativă a banchetelor zeilor în pictura Ţărilor de Jos şi este, în ultima instanţă, clasabilă în perimetrul semantic de tip vita voluptuaria. Comput digitalis, sugerat de gestica personajelor şi secondat de perechea de porumbei şi de torţele exhibate de zeităţile feminine (forul, simbol al vitalităţii erotice) face o acuzată trimitere la reperele fructifere (struguri) şi, mai ales, legumicole (a se vedea aici prezenţa grâului, simbol al reluării ciclului «celor 4 elemente», explicit configurat, dar, cu deosebiri, cea a icon-ului vigorii sexuale, reprezentat de cornul abundenţei dominat de dovleci şi pepeni, dintre care unul secţionat). Cupa de vin pe care o ridică Bachus în cinstea rubensienei senzualităţi a zeiţei Venus e similară apei dătătoare de viaţă (vezi cascada din fundal, aşezată în acelaşi registru cu numita cupă). Ne aflăm aici, din unghiul semnificaţiei, în plină mentalitate barocă, verbul a urca fiind semantic îngemănat cu verbul a cădea, când triumful e o altă faţă a decăderii.”
Sub aspect compozițional, «Ceres, Bachus și Venus» impresionează prin complexitatea realizării artistice. Din liniatura și postura corpurilor personajelor, precum și din fragmentele arhitectonice, răzbat armoniile spiritului clasicismului Italian. Pe de altă parte, cornul abundenței se constituie într-o natură statică cu legume și fructe, pictată în cea mai pură tradiție a Manierismului flamand.
“Van Nuyssen s-a născut în Antwerp și a studiat cu romanistul Jan Snellinck. A pictat lucrări mitologice, religioase, alegorice, într-un stil energic și dens, cu forme sculpturale emergente, având la bază contrastul umbră – lumină. Până la consacrarea lui Rubens, a fost considerat cel mai bun pictor istoric al timpului său. Stilurile celor doi nu sunt deloc asemănătoare. Dacă în corectitudinea desenului Nuyssen îl întrece pe Rubens, în compoziții îndrăznețe și tratarea nudului îl egalează, iar în culoare, libertatea generală a dispoziției și tușă se admite depășit”, a mai consemnat Dana Hrib.