De la produsele gospodăriei țărănești, la mâncarea tipărită la imprimantă. SF sau realitate?

De la produsele gospodăriei țărănești, la mâncarea tipărită la imprimantă. SF sau realitate?

Muzeul ASTRA este partener al evenimentului Noaptea Cercetătorilor 2020 – un maraton științific unde studenții vor prezenta preparate culinare din gospodării din jurul Sibiului, dar și alimente „fabricate” cu o imprimantă 3D și alte roade ale imaginației lor.

Echipa 3D Food Design, de la Facultatea de Inginerie din Sibiu, va printa forme abstracte sau geometrice 3D, de ciocolată, biscuiți, fursecuri și bomboane realizate cu o imprimantă 3D FOOD. Membrii echipei (Mihai-Victor Zerbeș, masterandul Alexandru Olteanu și studenții Cristian Nicolae, Diana Șerban, Robert Oprea-Ștef și Anca Vișan) vor demonstra universalitatea specializării în care se pregătesc și o să poată să-și folosească cunoștințele și abilitățile legate de proiectarea 3D pentru designul produselor vizate.

Organizată de Universitatea „Lucian Blaga” și partenerii săi, Noaptea Cercetătorilor se va desfășura online, în această seară, pe pagina cercetare.ulbsibiu.ro/nc.html, precum și pe Facebook și YouTube.

Preparatele culinare locale sunt promovate printr-un alt proiect realizat de profesorii Mirela Cărătuș, Robert Blaj, Iuliana Antonie și studenții Teodora Conțiu, Dan Gâdea, Manuela Mașca, Adela Maier, de la Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului. Pe YouTube, ei au difuzat filme de prezentare a preparatelor culinare realizate în gospodăria țărănească sibiană pe bază de rețete locale: zacuscă de vinete, slănină, cârnați, pâine cu untură și ceapă verde, sirop de zmeură și mure, gogoși, plăcinte, clătite cu dulceață de diverse sortimente.

„2020 este Anul Internațional al Sunetului, un domeniu de mare importanță pentru evoluția aplicațiilor științifice și tehnologice în societatea modernă. Universitatea «Lucian Blaga» din Sibiu și partenerii săi instituționali se alătură evenimentului european «Noaptea Cercetătorilor», pentru a evidenția atât activitățile de cercetare din Sibiu, cât și dezvoltarea tehnologică, identități îmbinate prin sunete și muzică: DoReMi-RO”, au anunțat reprezentanții ULBS.

Este o artă să faci ciocolată! Echipa CIOCOL`ARTE – Monica Mironescu și studenții Maria-Alexandra Rău, Elena Mădălina Nicu, Iulia Ursu, Ionela Ispas, Larisa Fuciu, Corina Bozdoc și Denisa Martin, tot Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului – vă propune să cunoașteți câteva din secretele acestei arte. De asemenea, se prezintă un produs „Made by ULBS”: ciocolată neagră înnobilată artistic cu aur – realizat împreună cu studenții de la specializarea Inginerie și Management în Alimentație Publică și Agroturism.

„Muzeul ASTRA este partener la Noaptea Cercetătorilor Sibiu 2020. Anul acesta, programul cuprinde personaje din basme, personaje istorice, roboți din Star Wars, mașini ale viitorului, imagini ale orașului viitorului și evenimente spectacol!”, informează Cosmin Călinescu, purtătorul de cuvânt al CNM ASTRA.

Tot astăzi, cu ocazia Nopții Cercetătorilor, Complexul Național Muzeal ASTRA Sibiu prezintă „Coloranți naturali în arta textilă contemporană”, un proiect expozițional ce are ca scop crearea unei conexiuni între arta textilă contemporană și patrimoniul textil românesc, european și universal, prin intermediul coloranților naturali. Proiectul se bazează pe cercetările interdisciplinare efectuate de specialiștii români pe piese textile din colecții muzeale românești în perioada 1997-2020 (ultimii patru ani fiind dedicați colecțiilor textile din patrimoniul ASTRA). Studiile au evidențiat utilizarea unui număr mare de coloranți naturali din plante și insecte, din surse biologice locale sau comercializate. Tineri artiști, studenți în cadrul Universității Naționale de Arte București, Facultatea de Arte Decorative si Design, Departamentul de Arte Textile și Design Textil au utilizat o selecție de surse biologice identificate – indigo, coșenil american, roibă, drobiță, gaude – și alte plante din flora autohtonă, și au realizat obiecte textile, panouri decorative, instalații artistice. Lucrările lor sunt expuse alături de textile tradiționale din expoziția permanentă a Muzeului ASTRA din Sibiu.

Acțiunile de conservare-restaurare care se desfășoară în laboratoarele muzeale pot fi rareori urmărite de către public, așa că specialiștii Muzeului ASTRA au filmat astfel de activități pentru a le face accesibile publicului în cadrul proiectului „Utilizarea tehnologiei multimedia de ultimă generaţie în accesibilizarea patrimoniului etnografic din Muzeul ASTRA”, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA. Intervențiile includ: analize de laborator, teste de curățiri, tratamente insecticide prin injectare, curățiri uscate cu pensule moi, curățiri umede cu detergent cu pH neutru, consolidări, chituiri. Pe toate le veți putea cunoaște prin intermediul prezentării susținute de Iulia Basarabă.

Răspunde