Hai să ne înveselim ziua cu oțâră de țâgier de prin Apuseni, plaiul natal al lui Ciprian Ștefan, directorul Muzeului ASTRA din Sibiu!
Moțul ne dezvăluie o rețetă de la el de-acasă: „Se zdrobesc merele, neapărat cu un mai (ciocan) din lemn, în troacă de lemn. Se pun într-un ciubăr și se pune apă de la izvor. Se lasă cam două zile sau trei. Apoi se consumă. Este excelent!”. Musai să încercați!
Mai au mândrii ardeleni din Țara Moților și alte secrete din vremuri de demult. Unul este vinul de zmeură, tonic și acidulat precum șampania, pe care-l produc cei din Valea Ierii sau Valea Drăganului, unde clima nu este prietenoasă cu vița de vie. Apoi ar fi „oțetul de mere”, un soi de cidru din zona Muntele Băişorii, despre care se spune că dacii lui Burebista l-au aflat de la celții pe care i-au cucerit și astfel a rămas pe aceste meleaguri încă din Antichitate. Localnicii îl pregătesc din merele pe care le adună vara, le spală, le taie în patru, le așează în butoaie și completează cu apă de izvor, până când apa trece de stratul de mere. Uneori, mai adaugă și miere, pentru a-i spori tăria. Bunătatea asta fermentează până în preajma Crăciunului și se bea tradițional la mesele de sărbători. Iar ceva mai aproape de zilele noastre, moții au brevetat propriul lor whiskey, pe care l-au numit secărică. Rețeta acestuia a fost adusă după Unire, de către cei care fuseseră la muncă în America, fiind adaptată pentru a folosi specia de cereale cea mai la îndemână. Spre deosebire de whiskey, secărica este incoloră, la fel ca pălinca, iar gustul diferit este dat și de apă şi de metoda de maturare.