De Ziua Națională a României, ne reconectăm la tradiții, prețuim trecutul și privim spre viitor cu speranță, prin intermediul a două producții de excepție, ce reafirmă statutul Sibiului ca spațiu al culturii, ca spațiu în care valorile moștenite din bătrâni dăinuie de la o generație la alta.
Suntem invitați să urmărim, pe 1 decembrie, emisiunea-spectacol „Noi suntem români!” și documentarul „Port Valoare și Splendoare”. Acestea vor fi transmise de TVR 1, prin colaborarea Centrului Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu şi a Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, cu Televiziunea Română.
„Pentru Sibiu și pentru români, spectacolul «Noi suntem români!» și transmiterea acestuia de către TVR1 erau o tradiție. Ne-am fi dorit ca și în acest an artiști și spectatori să sărbătorim împreună, în sala de spectacol… Din grijă pentru sănătatea noastră a tuturor, acest lucru nu este posibil. Dar noi, artiștii, vrem să fim alături de dvs. și să vă aducem bucuria sărbătoririi Zilei Naționale a României, așa cum fiecare român merită. De aceea am conceput pentru publicul nostru drag un program cultural special, iar de 1 Decembrie vom fi pe TVR 1 cu spectacolul-emisiune «Noi suntem români!» și cu filmul «Port Valoare și Splendoare», primul documentar dedicat iei. Prin intermediul acestor două producții mari, ne dorim să ajungem la sufletul telespectatorilor, la sufletul tuturor românilor. Ne-am gândit că măcar pentru câteva ore, vor simți cu toții că e o sărbătoare mare, o sărbătoare în care trebuie să trăim românește, o sărbătoare în care trebuie să ne bucurăm de minunatele clipe pe care le-am petrecut noi, artiștii, în sălile de spectacol, cu spectatorii în fața noastră, aplaudându-ne. Ne dorim ca aceste producții transmise de TVR, să fie o speranță de mai bine, o speranță că în curând viața noastră va reveni la normal. Să ne amintim de viața frumoasă, când umpleam sălile de spectacol cu mii de oameni. Ne dorim ca 1 Decembrie să-i găsească pe sibieni și pe toți românii sănătoși, la casele lor!”, spune Silvia Macrea, manager CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu.
„La mulți ani, România!”, din Piața Mare a Sibiului
Spectacolul-emisiune „Noi suntem români!” va fi difuzat de TVR 1, în data de 1 decembrie, între orele 14.30 – 16.30. Acesta are două componente, armonizate într-un scenariu unitar și un concept artistic original, semnat de Silvia Macrea. O primă componentă aduce în prim-plan interpreți de valoare precum Mariana Anghel, Nicolae Furdui Iancu, Adrian Neamțu, Alina Pinca, Ovidiu Homorodean, Izabela Tomiță, Robert Târnăveanu, Codruța Rodean, Bogdan Cioranu, Paul Ananie, Nicu Mâță, Gabriel Dumitru, Oana Tomoiagă, Geanina Gavrilă, Sebastian Stan, Sînziana Ștefan, membri ai Ansamblului Folcloric „Cindrelul-Junii Sibiului” și membri ai Ansamblului Folcloric „Ceata Junilor”, care vor vorbi despre importanța Zilei Naționale, despre mândria de a fi român și vor saluta, de la Sibiu, întreaga Românie.
A doua componentă este construită în jurul celor mai frumoase momente de la spectacolul „Noi suntem români!” din anii anteriori, cântece patriotice și cântece populare reprezentative pentru marile zone etnofolclorice ale țării. Participă: Nicolae Furdui Iancu, orchestra „Lăutarii” condusă de maestrul Nicolae Botgros, Paula Seling, Veta Biriș, Carmen Popovici Dumbravă, Liliana Laichici, Mariana Anghel, Ovidiu Homorodean, Cristian Fodor, Tudor Furdui Iancu, Constantin Enceanu, Sofia Vicoveanca, Adrian Neamțu, Paul Ananie, Nicu Mâță, Gabriel Dumitru, Oana Tomoiagă, Codruța Rodean, Bogdan Cioranu, Geanina Gavrilă, Mihai Teacă, Iulia Mihai, Stana Stepanescu, Bojidar Ciobotin, Andreea Feraru, Izabela Tomița, Gabriel Gorjanu, Sînziana Ștefan, Sebastian Stan, formația Proiect K1, Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” și Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”.
Purtăm ia, valoare și splendoare
Filmul documentar „Port valoare și splendoare” reprezintă un concept unic de valorificare a culturii tradiționale române și a unuia dintre cele mai valoroase elemente de identitate a românilor – ia, fiind primul documentar dedicat cămășii noastre tradiționale. Inițiativa este una extraordinară în condițiile în care autoritățile române preconizează că în martie 2021 se va depune dosarul „Arta cămășii cu altiță – IA” la UNESCO, pentru includerea acesteia în Patrimoniul Mondial al Umanităţii. Conceptul acestei producții este semnat de Iuliana Tudor, prezentatoare și gazdă a documentarului.
O parte din filmări s-au realizat la Sibiu, cu participarea celor patru generații ale Junilor Sibiului, a unor iscusiți meșteșugari din județul nostru, a echipei tehnice și a specialiștilor cercetători CJCPCT Sibiu. Astfel, ia de Sibiu este remarcată pentru migala și sobrietatea în alb-negru, precum și pentru obiceiurile în cadrul cărora ea devine obiect ritualic.
Acest prim documentar despre ia românească este structurat în cinci episoade, primul episod fiind transmis de TVR 1, în data de 1 decembrie, de la ora 16.30, iar următoarele, pe parcursul celor patru duminici din luna decembrie 2020.