Soiuri tradiționale de mere, unele mai vechi de 200 de ani, vor fi prezentate la cea de a VII-a ediție a târgului de mere de la Fântânele și Sibiel.
Evenimentul va avea loc duminică, 18 septembrie, între orele 12 și 16, în zona căminului cultural din Fântânele și va fi repetat duminica viitoare, după același program, în localitatea Sibiel.
„Acțiunea este organizată de locuitorii satelor Fântânele (Cacova) și Sibiel, în amintirea strămoșilor și dedicată urmașilor lor”, a precizat Aurel Pau, preşedintele Asociaţiei Sibiel 2000, care pregătește târgul în colaborare cu Federația „Trai Verde” și Primăria orașului Săliște.
Pentru propria lor protecție și a celor din jur, participanții sunt rugați să poarte mască, să nu atingă produsele și să păstreze distanța de cel puțin 1,5 metri.