Unul dintre cei mai mari sibieni din toate timpurile, Alexandru Lebu s-a născut în Mărginimea Sibiului, în satul pitoresc numit pe atunci Cacova, astăzi Fântânele.
Din lucrarea „Figuri din Mărginimea Sibiului”, scrisă de Ilie Hașeganu în 1943 (volumul I: „Preoți, învățători, comercianți și meseriași-îndrumători economici”) aflăm multe date despre viața lui Alexandru Lebu. S-a născut în 1835, într-o familie de oieri cu dare de mână, care l-au ținut în școală la Sibiu. Părintele academician Mircea Păcurariu menționează în lucrarea „Cărturari sibieni de altădată” că primele clase le-a urmat la școala din Cacova, iar mai apoi a urmat Gimnaziul din Sibiu, iar în perioada 1859-1861 a studiat Teologia și, în paralel, Dreptul la Sibiu.
Lebu avea să fie remarcat de mitropolitul Andrei Șaguna, care plănuia să-l trimită la studii la Viena. Vacantarea parohiei din satul natal l-a determinat pe tânărul teolog Alexandru Lebu, la insistențele mamei sale, să ia în căsătorie pe Ana, fiica preotului Sava Popovici-Barcianu din Rășinari, pentru ca mai apoi să fie hirotonit de Șaguna. Din nefericire, după scurt timp a rămas văduv și, recăsătorindu-se, a fost nevoit să iasă din cler. Și-a îndreptat atenția spre agricultură, pomicultură și creșterea vitelor. Ilie Hașeganu menționează că a fost primul care a adus vite de rasă în satul său, a făcut o grădină sistematică și a inițiat în zonă dezvoltarea pomiculturii. Prin intuiție, inteligență și seriozitate a reușit să întemeieze numeroase instituții de ajutorare a românilor întreprinzători din Sibiu.
Agricultor priceput
Moartea celei de-a doua soții avea să-i schimbe radical viața. A decis să se mute la Sibiu, în casa cumpărată de tatăl său pe strada Târgul Peștelui. Aici, la Sibiu, avea să-și pună în valoare calitățile sale deosebite pentru a atinge apogeul dezvoltării sale pe plan economic și nu numai. Cu un simț de previziune foarte ascuțit, a cumpărat întinse terenuri la marginea orașului pentru a continua creșterea vitelor de soi și pentru a face o pepinieră care avea să devină foarte căutată, inclusiv de consătenii săi.
Patriot și filantrop
Ilie Hașeganu afirmă în cartea sa că întreaga activitate economică a lui Alexandru Lebu nu a fost desfășurată dintr-o dorință proprie de a dobândi avere personală și bunăstare, mai ales că averea sa de la Cacova era suficient de consistentă pentru un trai bun. Mai mult decât atât, ducea o viață destul de sobră. Ceea ce-l înflăcăra în a cumpăra terenuri și proprietăți în Sibiu a fost programul lui Andrei Șaguna de a ridica poporul român din Transilvania, de a-l educa și a-l așeza acolo unde îi era locul, în cetatea transilvăneană, cu drepturi depline și cu cinste cuvenită în rândul societății din acea vreme. Toată energia și-a îndreptat-o spre prosperitatea românilor din Sibiu. Iată de ce, așa cum spune părintele Mircea Păcurariu, „a avut o contribuție remarcabilă la consolidarea Băncii «Albina», fiind mult timp președintele Consiliului de administrație. A făcut parte, ca membru fondator, din toate societățile și reuniunile românești ale timpului. Împreună cu Eugen Brote, Dimitrie Comșa și alți intelectuali sibieni, au întemeiat Reuniunea română de agricultură din comitatul Sibiu, care avea un rol însemnat în propășirea vieții economice românești”.
În Anuarul Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, tom LVIII, 2019, este publicat studiul „Fundații particulare din Mărginimea Sibiului pentru afirmarea națiunii române (sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. XX)”, elaborat de Daniela Deteșan. Autoarea menționează în studiu că Alexandru Lebu a fost membru fondator și secretar al Astrei, iar Adunarea generală a despărțământului al III-lea al Sibiului al Astrei s-a desfășurat la sfârșitul anului 1881 în Cacova, localitatea sa natală.
În Analele Asociațiunii pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român din ianuarie-februarie 1906, Alexandru Lebu apare ca donator cu 2.000 de coroane pentru întemeierea „Muzeului istoric și etnografic al românilor din această țară”.
Succesul afacerilor sale nu a fost prea bine văzut de comunitatea săsească aflată la conducerea urbei. Este consemnat un răspuns al lui Alexandru Lebu către primarul sas din vremea sa, care îi oferea o sumă considerabilă pentru una dintre livezile sale de la marginea Sibiului: „Nu am livezi pentru ca să se întindă sașii și la marginea orașului”.
Fără să fi avut copii, Alexandru Lebu lăsa prin testament întreaga sa avere, de peste un milion de coroane, pentru propășirea neamului românesc din Transilvania și Ungaria. A prevăzut un fond cultural de 30.000 de coroane consătenilor săi din Cacova, în folosul școlii satului și al tinerilor care să învețe carte sau meserii. A mai dispus ca 200 de coroane să fie oferite anual săracilor din Sibiu și din Cacova, iar Școala Agronomică înființată de Arhiepiscopie să fie în continuare susținută financiar, elevii să se bucure de gratuități și să primească îmbrăcăminte și alte bunuri necesare tot din fondul său. Un punct important din testament este cel în care dispunea ca livezile și terenurile sale din marginea Sibiului să nu fie vândute, pentru că valoarea lor va crește în timp, „pentru că după situațiunea locului, pe care se află, valoarea lor crește mereu, în mod considerabil, devenind nu peste mult timp locuri de clădire”. Într-adevăr, astăzi, cartiere întregi din marginea orașului au fost ridicate pe aceste terenuri. În lucrarea lui Ilie Hașeganu este menționat că pe unul dintre terenurile sale s-a ridicat mai apoi o impunătoare clădire pentru Școala Normală „Andrei Șaguna”, unde astăzi funcționează un liceu. Pe alte terenuri, menționează Ilie Hașeganu, s-au construit „cartiere întregi”, iar din veniturile sale au fost ajutate „generații întregi de intelectuali și meseriași”. Școala din Cacova a moștenit proprietățile sale din localitate, prin care au fost sprijinite generații de tineri.
Cu doar câteva zile înainte de Marea Unire pe care a visat-o mereu, Alexandru Lebu a trecut în neființă. El este înmormântat în cimitirul municipal din Sibiu.