Primarul Astrid Fodor dă cărțile pe față!

Primarul Astrid Fodor dă cărțile pe față!

“Sunt gurmandă!”, recunoaște Astrid Fodor, după ani de zile în care a păstrat discreția în privința vieții sale personale. Ce și cum mănâncă primarul Sibiului?

La cei 66 de ani, Astrid Fodor este nu doar politician, ci și bunică, așa că gătește cu plăcere mâncăruri simple, dar gustoase pentru familia sa, atunci când timpul îi permite. Adică de sărbători, ori la zilele de naștere, iar uneori în weekend. În rest, se bucură să primească bunătăți de la nurori sau de la prietenele sale apropiate. Deși nu ține niciodată regim, edilul-șef se menține în formă fiindcă și-a impus să nu mănânce după ora 19.

“Sunt o gurmandă, mâncarea este importantă pentru mine. Mănânc cu plăcere, nu țin nici o dietă și în fiecare zi mănânc ceva dulce. Buna funcționare fizică și mentală implică și să mănânci bine”, a mărturisit Fodor, într-un interviu acordat scriitoarei sibience Dagmar Dusil.

Pentru mesele în familie, doamnei Astrid Fodor îi place să surprindă cu o apetisantă friptură de pui cu garnitură de cartofi cu rozmarin la cuptor și salată. Dintre aromele copilăriei sale, își amintește cu multă dragoste de găluștele de cartofi (Topfenknödel) sau găluștele cu prune (Zwetschgenknödel). Așa cum îi stă bine ardeleanului, Fodor este o adeptă a multiculturalității și pe tărâmul culinar, iar preferatele sale sunt sărmăluțele neaoșe cu varză dulce, pe care le prepară așa:

Sarmale cu varză dulce

[ingredients title=”Ingrediente”]

  • 2 căpățâni de varză de mărime mijlocie
  • 500 g carne tocată (porc și vită)
  • 125 g orez
  • 2 cepe mici
  • 2-3 linguri de ulei
  • 1 legătură de cimbru
  • 3 roșii mari, zemoase
  • 250 g suc de roșii
  • sare și piper

[/ingredients]
[directions title=”Mod de preparare”]

  1. Curățați verzele de tulpină și lăsați-le la opărit 2-3 minute în apă sărată clocotită, apoi puneți-le într-o strecurătoare, pentru a se scurge. Acum frunzele pot fi desfăcute. Îndepărtați cu atenție vinele groase, cu un cuțit ascuțit. Tăiați frunzele mici în fâșii subțiri.
  2. Tăiați ceapa cubulețe și prăjiți-o în ulei încins. Luați de pe foc, adăugați carnea și orezul spălat. Se amestecă totul bine și se adaugă 2-3 linguri de suc de roșii, sare și piper după gust.
  3. Așezați pe fiecare foaie de varză câte o lingură sau o linguriță de carne, îndoiți părțile laterale ale frunzei și rulați cu grijă, de la un capăt la altul.
  4. Turnați puțin ulei pe fundul unei cratițe, adăugați varza tocată mărunt și apoi rulourile de varză. Puneți roșiile tăiate cubulețe, restul de suc de roșii și cimbrul. Umpleți vasul cu apă până când sarmalele sunt acoperite.
  5. Lăsați sarmalele să fiarbă la foc mic timp de aproximativ 1 oră (până când se înmoaie varza) și apoi păstrați-le acoperite încă o oră.
  6. Sarmalele se servesc cu pâine proaspătă sau mămăligă și smântână.

[/directions]

“So is(s)t Hermannstadt” (“Așa este/mănâncă Sibiul”, Dagmar Dusil, Ed. Pop, Ludwigsburg, 2019)

Primarul Astrid Fodor alături de chef Radu Zărnescu

Astrid Fodor este absolventă a facultății de drept administrativ din Sibiu, iar între 1978 și 2000 a lucrat la fabrica de stofe „Libertatea”, unde a îndeplinit diverse funcții, iar în cele din urmă aceea de director comercial. Din 2002 până în 2008, a fost director economic al Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România. În 2004 a fost aleasă consilier municipal din partea Forumului Democrat al Germanilor din România. În 2008 și-a făcut intrarea în Executivul local, când Klaus Iohannis i-a încredințat un fotoliu de viceprimar. După ce Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale din 2014, Consiliul Local i-a acordat prerogativele de primar interimar până la alegerile locale din 2016, pe care le-a câștigat cu 57,13% din voturi. Fodor candidează pentru un nou mandat de primar la alegerile locale din 27 septembrie și își dorește dezvoltarea turismului gastronomic, mai ales că Sibiul încă poate exploata notorietatea obținută prin programul Regiune Gastronomică Europeană 2019.

Răspunde