Dragul nostru Radu Anton Roman ne-a lăsat o descriere savuroasă a mujdeiului săsesc, una dintre plăcerile vieții pe care niciodată nu și le-a refuzat. Iată cum se face!
„Veniți în Transilvania chiar mai înainte de vremea ciumei celei mari, întorși la paterna vatră gotică opt secole mai târziu, tot din motive de ciume – ba neagră, ba roșie – blânzii, așezații, ticăiții sași potrivesc, lângă rasoale, ‘knodels’ sau alt oarece ciolan afumat și fiert, un mujdei dulceag (iar ce voi adăuga e la-ndemână și corect, chiar dacă veți mormăi că e facil) pe măsura firii lor chibzuite și depărtate de excese. Gospodina grasă și blondă (cum altfel?) va freca îndelung, încet și conștiincios, în piulița enormă de alamă, nu mai mult de o căpățână de usturoi și un praf de sare, până ce vor fi alifie. Atunci va intra în vals și un pahar de smântână, o lingură de oțet de mere, o linguriță de miere și ceva tarhon bine tocat, proaspăt sau în oțet. E fin, dar vi se va părea, până vă obișnuiți, diferit, poate prea diferit de acrele, picantele dumneavoastră obișnuințe”, îi dădăcea el pe „mitici” în cartea de căpătâi „Poveștile bucătăriei românești”.