În prima zi din noul an școlar, vă invităm să cunoașteți o școală veche de un secol!
Și asta pentru că în Sibiu se găsește singura școală-muzeu funcțională din România, care îi impresionează pe vizitatorii de toate vârstele.
Silvia Gavrilă, voluntar: „Copiii sunt foarte încântați, mai ales că vin cu bunici care le povestesc despre faptul că ei au învățat în astfel de școli, și majoritatea sunt foarte bucuroși și datorită faptului că le lipsește școala, considerând că școala a fost închisă pentru atât de mult timp. Chiar se bucură să vină, să vadă cum arăta o școală în trecut. Cred că elevii pot învăța foarte ușor că, mai demult, școala era luată în serios și copiii veneau aici de drag. Pentru ei, care participau la muncile câmpului, școala era văzută ca o recreere. Deci cu siguranță se înțelege simbolul școlii mult mai ușor explicându-le cât de frumos era pentru copii, în trecut, să vină să învețe.”
Adusă din 2012 în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, școala din satul Ticera, comuna Bulzeștii de Sus, județul Hunedoara, a fost ridicată imediat după Primul Război Mondial, între 1919 și 1920, și a funcționat până în 1983. Școala a fost descoperită în satul părăsit și a avut nevoie de intervenții de restaurare care au durat aproximativ doi ani. Ea a fost construită din lemn de fag și brad crăpat. Învelitoarea a fost inițial din șiță, iar din 1947 a fost înlocuită cu țiglă profilată. Școala are trei încăperi: sala de clasă, cancelaria (care putea servi și învățătorului ca locuință) și căminul cultural, adăugat între 1952 și 1953. Pe căminul cultural se află inscripția „RPR” (Republica Populară Română, denumirea oficială a țării între 30 decembrie 1947 și 21 august 1965). În sala căminului cultural aveau loc și petreceri de nuntă sau pomeni organizate după înmormântări.
În sala de clasă din Ticera se găsesc bănci originale, din perioada interbelică, pentru copii de 7-11 ani, dar nu lipsesc nici portretele celor trei regi care au condus România în perioada în care a funcționat această școală, stemele țării, un tricolor transilvănean dinaintea Marii Uniri, reproduceri de hărți ale României Mari și, desigur, un tablou care-l înfățișează pe Avram Iancu. Pe lângă acestea, copiii descoperă cu mirare tăblițele pe care bunicii lor scriau cu creta, călimările de cerneală, dulapul cu materiale didactice, documente școlare sau pagini îngălbenite din manualele de odinioară.
Pe atunci, elevii nu aveau caiete, ci scriau pe tăblițe cu creta. Încă din ciclul primar, ei învățau noțiuni utile pentru viața de adult în mediul rural, precum cele de agricultură sau confecționarea hainelor în cazul fetelor.
Din anul 1948, au devenit obligatorii 7 clase, gimnaziul având 3 ani. Până în 1948, învățământul obligatoriu era de doar 4 clase (ciclul primar).
Majoritatea școlilor din mediul rural aveau una sau două săli de clasă și un singur învățător. Erau preferați învățătorii bărbați, deoarece aceștia erau și ofițeri în rezervă, având ca atribuții în timp de pace pregătirea tinerilor între 18 și 21 ani în cadrul premilităriei, instrucție ce avea loc de obicei duminica, după liturghie.