Crâmpeie de viață românească de acum 100 de ani se dezvăluie ochilor și sufletului în mica Românie din Dumbrava Sibiului.
În continuarea Programului Centenar, Muzeul ASTRA a pus în scenă o animație culturală care evocă întoarcerea ostașilor la vetrele lor, după campania militară din Transilvania și Ungaria.
„Muzeul ASTRA a reluat animațiile legate de Programul Centenar pe care noi l-am implementat acum doi ani. Aici ilustrăm ceea ce s-a întâmplat acum 100 de ani, când s-a încheiat de fapt războiul și bărbații s-au întors acasă, pentru că în 1919 a fost campania din Transilvania și din Ungaria. După ocuparea Budapestei, abia în 1920 s-au întors soldații de pe front și au fost demobilizați. Deci abia atunci gospodăria reintră în normal. Bărbatul, lipsind atâta timp, acum s-a întors și repară gardul de la gospodăria din Mahmudia, în cazul nostru. Avem un soldat din Regimentul 33 Tulcea. În perioada regală, cel puțin la infanterie, recrutarea se făcea din același județ, adică în Regimentul 33 Tulcea erau luați doar din Tulcea, colegul care restaurează este din Regimentul 32 Mircea, cel care a dat celebrul atac în cămășile albe, el era din Ploiești, județul Prahova, unde era și Regimentul 7. Asta ilustrăm noi acum, bărbatul întors de pe front, în replici de uniforme din acea perioadă, iar eu sunt șeful de post, jandarm rural, care era și polițist militar în război și care a venit să-i felicite pe bărbații întorși de pe front”, ne arată muzeograful Adrian Alexe.
În 1916, România a mobilizat în armată un milion de bărbați. Pe front au plecat nu doar feciorii, ci și caii, căruțele și bucatele, astfel că pentru satele românești va începe o perioadă neagră. Chiar și dacă nu luăm în calcul primejdia războiului, viața satului s-a asprit și mai mult. Hrana celor rămași acasă era sărăcăcioasă, iar greul gospodăriei îl duceau de acum femeile, copiii și bătrânii. „Resursele erau direcționate spre linia frontului. Lintea, bobul, mazărea sau cartoful, asezonate cu mălai sau mămăligă, erau la mare preț. Rareori era prezentă carnea, dar rugăciunile și sacrificiile erau îndreptate spre cei dragi, plecați pe front, fiind luptători pentru un ideal”, descrie Ciprian Anghel Ștefan, directorul general al Muzeului ASTRA.
Adrian Alexe, muzeograf: „Pentru țăran, patria lui era în primul rând satul lui natal, apoi județul și abia la urmă țara, care îi cerea mult și îi oferea aproape nimic în schimb. Dacă portul popular era diferit de la o zonă etnografică la alta, singura haină comună pentru toți țăranii a fost uniforma militară.”
Feciorii care au supraviețuit Marelui Război și-au apucat cu lacrimi de bucurie Marea Unire s-au întors printre ai lor abia în 1919-1920, pentru a-și lua de la capăt traiul pe timp de pace. Mulți aveau să-și păstreze încă o vreme hainele ostășești, căci altele nici nu mai aveau, dar trauma conflagrației nu va dispărea niciodată de pe chipurile lor. „Perioada de pace, instalată odată cu finalul războiului, nu a însemnat revenirea la liniștea pe care o dorea întreaga societate. Efectele războiului asupra societății rurale s-au resimțit din plin. Dezorganizarea satelor, penuria alimentară, dramele individuale și miile de orfani au fost fenomene resimțite din plin de societatea românească”, a conchis Lucian Robu, directorul Muzeului în aer liber.
