Weinfest Mediaș, amânat pentru 2021

Weinfest Mediaș, amânat pentru 2021

Festivalul anual de vin şi gastronomie Weinfest Mediaş nu se va desfășura în această toamnă.

Organizatorii au luat decizia de a pregăti o ediție specială a evenimentului în perioada 20-22 septembrie 2021.

„Luând în considerare situația pandemiei globale, din respect pentru sănătatea și viitorul tuturor celor implicați (crame, parteneri, sponsori, colaboratori, voluntari), noi, organizatorii festivalului anual “Weinfest Mediaș”, Ciocan Ladislau, Edith Depner, Tavi Isailă și Alfred Gökeler, cu asociațiile pe care le reprezentăm, suntem în deplin consens să ne vedem sănătoși în 2021 la ceea ce ne propunem sa fie un Weinfest Mediaș de excepție asa cum v-am obișnuit. Și pentru că ne respectăm istoria și înaintașii, vom sărbători la următoarea ediție 100 de ani de Fetească Regală în România! Chiar dacă soiul este mai vechi în Transilvania, numele soiului originar din zona Daneș a fost dat, conform unui extras din ‘Curierul Agronomic’ apărut în 1928 la Dej, de Ambrosi de la Mediaș, unul din cei doi pionieri ai replantării Europei cu viță de vie altoită din vechea metropolă de vin a Trasilvaniei în urma devastării cauzată de filoxera la sfârșitul anilor 1800.

Căutăm susținere cu dovezi în ipoteza că la Expoziția și Târgul de Mostre a Industriei Românești din 1921 de la București, în onoarea Regelui Ferdinand I, Caspari a participat cu un vin realizat special pentru acest eveniment denumit ‘Neuburger Regal’ – etichetă pe care dl. Tavi Isailă o deține în original în arhiva personală, iar Ambrosi a participat cu un soi de vin numit ‘Fetească Regală’ – unde orice indiciu privind eticheta Ambrosi de Fetească Regală ne-ar ajuta în acest demers… și dacă aveți detalii sau informații care ne pot ajuta, vom fi recunoscători!”, anunță Octavian Isailă.

Inițiat în 2018, Weinfest Mediaș ar fi trebuit să aibă loc, anul acesta, între 18 și 20 septembrie.

Răspunde