Peste 250 de meșteri din toată țara s-au întâlnit la Târgul Creatorilor Populari, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.
Manifestarea ajunsă la cea de-a XXXVII-a ediție este organizată de Muzeul ASTRA în perioada 14-16 august. Vizitatorii au ocazia să descopere cum se țese la război, cum se pictează pe sticlă sau pe lemn, cum se fac oalele de lut sau instrumentele muzicale. Pentru cea mai importantă instituție de cultură din Sibiu, târgul înseamnă o formă de a cultiva valorile tradiționale și a-i sprijini pe artiști în această perioadă dificilă.
Tradițiile artistice și gastronomice ale Bucovinei sunt prezentate de Ansamblul „Gura Izvorului” și comunitatea din Vatra Moldoviței.
Printre participanți se numără și laureați ai Olimpiadei Meșteșuguri Artistice Tradiționale, așa cum este Daria Muntean, din Sadu, care la vârsta de 18 ani are deja unsprezece prezențe la Olimpiadă și de trei ani participă la târguri cu mobilier pictat în stil săsesc. „Înnobilez lemnul prin florile specifice săsești. Fac asta de 11 ani și am ales să fac acest lucru din pasiune. Respect tehnica tradițională, dar modelele sunt create de mine. Lucrurile am decis să le prezint și să le și vând. Sunt obiecte de mici și mari dimensiuni: de la scaune, mese și piese de dormitor, la linguri de lemn, rame sau cutii pentru bijuterii”, ne arată Daria.
Originar din Moldova, dar stabilit de o viață în Rășinari, acolo unde a înființat și o frumoasă colecție de artă populară, Pavel Diaconu este o prezență nelipsită la evenimentele Muzeului ASTRA. El a venit astăzi să admire creațiile meșterilor populari, cu care speră să-și îmbogățească muzeul, dar și să guste tochitura cu mămăligă de barabule, plăcintele, sarmalele, bobul bătrânesc, afinata, cobza de păstrăv și celelalte bucate ale bucovinenilor. Ce sunt și cum se pregătesc aceste delicii aflați în reportajul de mai sus!
„Este foarte frumos! Particip în fiecare an și acum aștept să facă prezentarea comuna Vatra Moldoviței, de la Suceava. Sunt oameni harnici, gospodari și au multe produse gastronomice. Am văzut multe creații interesante. Prima dată am mers la maestrul opincar Alexandru Ilinca, de la Vâlcea, poate unicul din țară. Are multe opinci din timpul războiului și toate felurile de produse tradiționale, după cum se spune: opinca e talpa țării! Mă bucur că tineretului îi plac lucrurile expuse și le place tradiția românească”, mărturisește Pavel Diaconu.