Calendarul creştin îl sărbătorește în 20 iulie pe proorocul Ilie Tesviteanul, singurul sfânt care a urcat la cer nu numai cu sufletul, ci şi cu trupul.
Cunoscut ca sfânt al ploilor şi al trăsnetelor, Sf. Ilie este ocrotitorul satului Pelișor. Mitropolitul Ardealului, IPS Laurențiu Streza, este prezent astăzi la hramul mănăstirii din sat, un eveniment care anual atrage o mare mulțime de credincioși de pe Valea Hârtibaciului, dar și din alte părți ale județului Sibiu și ale țării. Schitul de la Pelișor a fost înființat în 2005, ctitorii săi fiind patru frați oieri: Gheorghe, Ilie, Vasile și Spiridon Piloiu.
La Săliște, în capitala Mărginimii Sibiului, este obiceiul de a tunde mieii în ziua de Sf. Ilie. „Mițuirea” mieilor este doar unul dintre obiceiurile de Sf. Ilie în județul Sibiu.
Tot în 20 iulie, sunt duse merele la biserică pentru a fi sfințite și astfel ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă. Considerate fructele Sfântului Ilie, merele nu se consumă până când nu vor fi sfințite, altfel proorocul va da grindină peste sate. Femeile chemau copiii străini sub un măr, pe care îl scuturau ca să dea de pomană merele căzute de sufletele morţilor.
Se spune că, dacă tună de Sfântul Ilie, toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi.
Această zi este marcantă pentru ciclul pastoral, deoarece marchează nedeile ce aveau loc pe pășunile alpine sau în sate. Dacă în această zi „durduie”, înseamnă că nu se vor ține nucile până la toamnă și va fi pericol de trăsnet, sau cel puțin așa ne încredințează localnicii din Râu Sadului.
De astăzi încolo, vor începe ploile mari de vară. Sărbătoarea de Sf. Ilie marchează miezul verii pastorale, când ciobanii aveau voie să coboare în sat, pentru prima dată după urcarea oilor la stână, și cu ocazia aceasta le aduceau în dar femeilor iubite furci de lemn pentru tors.
Ajunul sărbătorii de Sf. Ilie se numește „Pălia” la Orlat, unde se crede că, dacă te loveşti în acea zi, rana nu se vindecă niciodată. De aceea, orlăţenii nu lucrează în această zi.
„În timpul vieţii, Ilie face minuni, iar în momentul final al vieţii pământeşti este ridicat la cer într-un car de foc. În hagiografia populară, legendele au ca temă amăgirea Sfântului Ilie de draci, care îl îndeamnă să-şi ucidă părinţii. Legendele româneşti îl prezintă ca un prea puternic, care are forţa să lupte şi să-şi ispăşească păcatele. Dumnezeu îi va da puterea de a deschide şi a închide cerul şi, de asemenea, îi dă puterea de a mânui un bici cu care să îi săgeteaze pe draci de «se cutremură pământul din ţâţâni». Mai mult temut decât iubit, Sântilie e ţinut nu numai de ziua lui, ci şi de sărbătorile care îi preced – Ana-Foca (1-5 iulie), Pricopul (8 iulie), Panteliile (13-27 iulie), Ciurica (15 iulie), Circovii de vară (15 – 17 sau 16-18 iulie) – sau îl urmează – Ilie-Pălie (21 iulie; Ilie Pălie ar fi fost vizitiul lui Sântilie). Aceste sărbători formează un ciclu dedicat mai degrabă nu sfântului creştin, cât zeului soarelui şi focului, venerat de strămoşii noştri pentru a preîntâmpina diverse fenomene meteorologice. La aceste sărbători se desfăşurau ceremonii complexe dedicate soarelui care, deşi la această perioadă a anului se afla la o mare înălţime pe cer, intra în declin până la solstiţiul de iarnă. La Sântilie e miezul verii, dar şi mijlocul sezonului pastoral care începea la Sângiorz şi se termina la Sânmedru. Nedeia este un «vechi obicei pastoral, specific unei regiuni muntoase, de întâlnire, petrecere şi târg la date fixe legate de calendarul vieţii pastorale». Nedeile se pare că au legături cu celebrarea unei sărbători precreştine, dedicate zeului focului şi al soarelui. Prima atestare documentară a unei nedei păstoreşti este din anul 1373”, a precizat Mirela Crețu, director Muzee pavilionare în cadrul CNM ASTRA Sibiu.