De-a lungul și de-a latul prin Sibiu

De-a lungul și de-a latul prin Sibiu

Expoziția de fotografie „Panorama Sibiu | Hermannstadt” poate fi vizitată gratuit la Casa Teutsch până la sfârșitul anului.

Imaginile panoramice expuse au fost realizate de artistul german Stefan Jammer, pe parcursul ultimilor 15 ani, în municipiul și județul Sibiu.

Heidrun König, curator: „PANORAMA SIBIU | HERMANNSTADT face o incursiune vizuală în evoluția recentă a Sibiului, prin intermediul unei serii impresionante de fotografii panoramice. O altă dimensiune a expoziției este aceea a unei cronici vizuale urbane, reprezentarea prin imagini, la scară topografică largă, a orașului și a bios-ului acestuia, oferind o înregistrare neobosită a schimbărilor, a progresului, dar și a discrepanțelor.”

Proiectul expozițional este realizat în parteneriat cu: Primăria Sibiu, Consulatul Republicii Federale Germania la Sibiu, Muzeul Bisericii Evanghelice C.A. din România, Forumul Democrat al Germanilor din România.

Expoziția rămâne deschisă publicului până pe 15 decembrie și poate fi vizionată de luni până sâmbătă, în intervalul orar 10:00 – 17:00, la etajul Centrului de dialog și cultură „Friedrich Teutsch”, situat pe str. Mitropoliei, nr. 30. Accesul vizitatorilor se realizează cu respectarea regulilor impuse de actualul context epidemiologic.

Răspunde