Vești bune de pe Tărâmul Tuberozelor

Vești bune de pe Tărâmul Tuberozelor

Primele tuberoze de anul acesta au înflorit la Hoghilag, comuna din nordul județului Sibiu care găzduiește anual Sărbătoarea Tuberozelor.

Familia Vasile și Claudia Costea se mândrește cu florile gingașe și înmiresmate care au devenit un blazon al localității.

La Hoghilag a venit, săptămâna trecută, primul grup de turiști din acest an, pentru a vedea grădinile de tuberoze. În curând, frumoasele flori vor putea fi admirate în toată splendoarea lor, așa că vă îndemnăm să mergeți să le vedeți, să le simțiți parfumul, să le fotografiați, iar după ce stați de vorbă cu producătorii, să vă culegeți singuri buchetul pe care să-l duceți acasă. Cultivatorii din Hoghilag vă așteaptă cu drag și vă promit o experiență inedită și absolut încântătoare.

Dacă totul merge bine, spre finalul verii vom avea din nou Sărbătoarea Tuberozelor la Hoghilag. Evenimentul este organizat în fiecare an, la începutul lunii august, începând din 2017, și propune turiștilor un tur de vizitare a culturilor de tuberoze ale localnicilor, unic în România, ateliere creative de parfumerie și de bijuterie florală, precum și proiecții de filme și degustări de bucate tradiționale.

Primii cultivatori de tuberoze din România au fost câteva familii de saşi din Hoghilag, care au adus bulbii din Ungaria în 1955. Multă vreme, culturile de tuberoze au existat numai în această zonă a Transilvaniei.

Răspunde