Bucate simple și curate ca pe vremea străbunicilor găsești încă la Râu Sadului, unde obiceiurile tradiționale s-au salvat datorită distanței față de oraș.
La pensiunile din sat sau, mai bine, după o drumeție spre colibele şi stânile răspândite pe culmile montane din împrejurimi, aici poți degusta cea mai bună brânză de burduf, o brânză-aperitiv gustoasă și agresivă (sărată-picantă), așa cum o descria pasional Radu Anton Roman.
La extreme
Din punct de vedere al suprafeței, comuna este a doua din județul Sibiu, însă numără mai puțin de 600 de locuitori, așezați în cele patru cătune, numite după familiile care le-au întemeiat: Ciupariu, Bebera, Mailat şi Fleşchin. Neam de oieri rășinăreni, așezați pe aceste meleaguri pe la mijlocul secolului XVIII, râurenii păstrează la mare cinste tradițiile pastorale și, desigur, bucătăria ciobănească.
Meniu tradițional
Hrana de bază a localnicilor se compune din brânză, lapte, carne, ouă și slănină. Se mai consumă în gospodăriile tradiționale „papară” (omletă), zeamă de cartofi, varză, zeamă de urzici, smântână și balmoș, potrivit istoricului sibian Dan Nanu, unul dintre autorii lucrării „Descoperiți Râu Sadului!“ (Ed. Astra Museum, Sibiu, 2014).
Specific zonei este și „sloiul“ de oaie, preparat din seul topit de oaie, în care se călește ceapă și se pune și carnea, după care se lasă la răcit. După ce se întărește, se taie felii și se consumă neîncălzit, fiind o mâncare consistentă, rezistentă în timp și ușor de transportat în desagii ciobănești.
Pâinea se consuma în cantități reduse, mămăliga fiind astăzi, ca și în trecut, hrana de bază.
„Zilierii trăiau mai rău decât oierii, consumând foarte puțin lapte, carne sau brânză; mâncau mai mult mămăligă cu cartofi, ceapă și ceai. De multe ori, oierii vindeau cele mai bune produse ale animalelor, oprind pentru hrana casei produsele de calitate mai slabă“, aflăm din monografia „Râu Sadului, obiceiuri pastorale“, publicată de Raluca Cioc în 2006.
Din producția locală, sătenii culeg cartofi, „muri“ (morcovi), ceapă, fasole, salată, ridichi și pătrunjel. Toamna, gospodinele umplu cămara cu gemuri de mere, pere, prune sau din fructe de pădure precum zmeură sau afine, zacuscă și, desigur, murături. Varza acră se pune la murat în octombrie. Carnea de bază folosită în alimentația localnicilor este de oaie și de porc. În gospodării se mai cresc găini, gâște, uneori și rațe. Mai rar, în zonă se practică și apicultura. De asemenea, se consumă pește, mai ales păstrăv, care trăiește în apele râului Sadu, în cursurile de apă din jur sau care poate fi cumpărat din păstrăvăria din Valea Pinului.
Viața la stână
În trecut, locuitorii se ocupau cu creşterea animalelor şi pomicultura. Aceştia treceau munţii cu căruţe încărcate cu fructe, brânză, lână şi produse din carne pe care le comercializau în marile târguri din Ţara Românească. Astăzi, majoritatea se ocupă cu prelucrarea lemnului şi oieritul, iar turismul a luat avânt, căci încă destui sunt cei dornici de o vacanță „ca la țară“.
„Dacă vă planificați concediul în Mărginimea Sibiului și alegeți să stați la una dintre pensiunile din Râu Sadului sau dacă sunteți doar în trecere prin această zonă vă recomandăm un deliciu culinar: brânza de burduf de munte preparată, la stânele din munții Lotrului, la peste 2.000 de metri“, îi îndeamnă pe turiști reprezentanții Asociației Județene de Turism Sibiu.
Stânele râurenilor, răspândite departe de sat, în munţii Cindrel şi Lotru, nu au câte un baci permanent, ci, în funcție de numărul de oi, proprietarii își dau „rând la lapte“ câte două sau trei săptămâni.
„Se pot lua două rânduri de lapte pe vară. Mulsul se face în găleți speciale, cu marginea neuniform înălțată. Pentru alegerea smântânii, laptele este lăsat câteva ore, timp în care se separă smântâna. Aceasta este apoi colectată și se bate în bădău până la obținerea untului. După smântânire, laptele este încheiat în ciubere mari.
Cașul obținut, stors în sedilă, este pus la dospit, în celar, pe patul cașului. După dospire este tăiat, fărâmițat, frământat cu sare în ciubăr, apoi introdus în burduf. Burduful este făcut din piele de oaie tânără (cârlan sau noatin), piele de capră sau vezică de porc.
Din fierberea zahărului, se obține jintița, care prin stoarcere în sedilă dă urda.
La stâna din pășunile alpine, untul se obține într-un ciubăr prin frământarea urdei, peste care se adaugă treptat lapte proaspăt, zer și apă rece. După ce a fost scos untul, compoziția care rămâne se mai fierbe o dată, fiind obținută urda degresată, numită urdă de zară.
Burdufii cu brânză sunt lăsați în celar sau în chimniță până toamna, când vor fi transportați în sat. Fiecare burduf are scris pe el numele proprietarului. Niciodată nu s-a auzit să se fure sau să se înșele în legătură cu produsele stânii. Stâna «se sparge» la 15 septembrie, când toți proprietarii turmei sunt prezenți pentru plata cheltuielilor, pentru coborârea turmei și pentru transportul burdufilor cu brânză și a vaselor“, povestește Dan Nanu.
Nu uitați că Mărginimea Sibiului a purtat titlul de Destinaţie Europeană de Excelenţă pentru Turism şi Gastronomie, așa că Râu Sadului poate fi un punct de pornire foarte potrivit pentru a explora întreaga zonă.