Istorie și tradiție din Țara Secașelor

Istorie și tradiție din Țara Secașelor

Muzeul Țării Secașelor din Miercurea Sibiului a fost redeschis astăzi pentru vizitatori.

Programul de vizitare este de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00.

„În prezent, toate măsurile de prevenție și protecție sunt luate, iar unitatea muzeală a fost dotată cu dezinfectant și alte elemente antiseptice/virusologice recomandate de Institutul Național pentru Sănătate Publică. Totodată, personalul din muzeu a fost instruit cu privire la măsurile pentru combaterea coronavirusului”, anunță Complexul Național Muzeal ASTRA Sibiu.

Inaugurat anul trecut, pe 19 mai, Muzeul Țării Secașelor, cel mai nou muzeu din peisajul cultural al județului Sibiu, reunește exponate reprezentative acestei zone, ilustrând aspecte referitoare la istoria, viața cotidiană și ocupațiile românilor, sașilor și landlerilor care au conviețuit pe aceste meleaguri. Sediul său este într-o clădire aflată în Piața Corneliu Medrea, nr. 31, în zona centrală a orașului Miercurea Sibiului, în apropierea bisericii greco-catolice și a bisericii evanghelice. Lucrările de amenajare au durat un an de zile, iar expoziția de aici cuprinde toate cele patru încăperi ale clădirii și prezintă piese de mobilier, textile, costume tradiționale, mijloace de transport, instrumentar agricol și multe altele, toate puse în valoare și prin intermediul mijloacelor audio-video.

Răspunde