Primele hanuri din Sibiu au apărut în perioada medievală, dar s-au înmulțit considerabil din a doua jumătate a secolului XVIII, după inaugurarea cursei care lega Sibiul de Timișoara și mai departe de Pesta și Viena.
De-a lungul principalelor rute de poștalion se dezvoltau hanuri unde puteau poposi călătorii și așa s-a întâmplat și la Sibiu, acestea devenind puncte de reper în oraș, așa cum putem constata din anuarul tipărit de Martin Hochmeiester în 1790.
„În aceste hanuri se consumau, în mare parte, băuturi alcoolice, ca berea, vinul și miedul, alături de cele spirtoase. Primele două produse erau băuturi populare încă din Evul Mediu, iar vinul era extrem de apreciat de către toate păturile sociale din Transilvania”, arată istoricul sibian Răzvan Pop.
https://www.facebook.com/secretdesibiu/videos/1254344564755983/
Pe lângă renumitele „La Steaua Albastră”, „La Mielul Alb” sau „La Trei Marocani”, Sibiul mai avea multe hanuri mici. Unul dintre ele este încă în picioare pe strada Andrei Șaguna nr. 15 (fost nr. 19), vis-a-vis de sediul Prefecturii.
În această clădire, Johan Kastner deținea, în anul 1862, hanul „Zu den drei Herzen” („La trei inimi”), preluat apoi de către Franz Gross, în 1874.
Pe atunci, strada se numea Mühlgasse (strada Sebeșului) și avea un vad comercial foarte bun, aflându-se chiar în afara zidurilor cetății, în noul cartier Iosefin, dar astăzi este mai puţin atractivă din punct de vedere imobiliar, deși se află în zona centrală a orașului, din cauza traficului intens. Istoria recentă a clădirii este una tristă. În ultimii ani, a găzduit un bar cu jocuri de noroc, iar după un deceniu de abandon este sortită pieirii.
Noii proprietari au anunțat încă din 2008 un proiect de transformare a acestei zone. Noul „centru urban integrat” va lua forma unei clădiri cu două niveluri subterane şi alte şase supraterane. Casa de la nr. 15 și cele din imediata vecinătate ar urma să fie demolate, pentru a face loc unui centru multifuncțional cu săli de conferinţe, birouri şi spaţii de cazare. Desființarea imobilelor a fost aprobată de municipalitatea sibiană în 2012, cu condiția ca arhitectura noilor faţade să fie în armonie cu vecinătăţile imediate, în funcţie de care trebuie folosite şi materialele de construcţie şi culorile. Din lipsă de fonduri sau de interes, proprietarii preferă să lase clădirile să se prăbușească, iar această ultimă amintire a cartierului Iosefin s-a transformat într-o pată rușinoasă pe obrazul Sibiului.