„Tolba Summit-ului”, rețeta din Sibiu aclamată de liderii Europei

„Tolba Summit-ului”, rețeta din Sibiu aclamată de liderii Europei

Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 a pus pe masă tot ce are mai bun, de Ziua Europei, iar gusturile autentice i-au entuziasmat pe șefii de state și de guverne, miniștrii, europarlamentarii sau ambasadorii care au participat la Summit-ul European.

Bucătarii s-au dovedit cei mai eficienți diplomați în slujba Sibiului. Fiindcă ne aflăm din nou în preajma Zilei Europei, la un an după summit, ne amintim momentele plăcute și vă îndemnăm să încercați „Tolba Summit-ului”, un preparat creat special pentru înalții oaspeți.

Made in Sibiu

Cu ocazia Summit-ului European de la Sibiu, Consorțiul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană împreună cu organizațiile profesionale Euro-Toques România și Asociația Culturală Euro Est Alternativ au organizat pe strada Cetății, în perioada 8-12 mai 2019, evenimentul culinar „Summit of Taste”, cu scopul de a promova produsele locale și regionale.

Bucătarii care au asigurat succesul manifestării gastronomice Summit of Taste sunt: Marius Rafa, George Trofăr, Adrian Baciu, Violeta Popescu, Marian Bugheanu, Mircea Toderaș, Thomas Pluntke și Radu Zărnescu.

În cadrul proiectului au fost invitați maeștri bucătari, elevi și studenți din industria ospitalieră și producători locali, care timp de cinci zile au gătit și prezentat produse culinare pentru o parte dintre președinții statelor europene, europarlamentari, miniștri, ambasadori, în jur de 900 de jurnaliști internaționali prezenți la Sibiu și, desigur, pentru invitații de onoare din România.

Turnul Dulgherilor, reinterpretat pe farfurie

Președintele Euro-Toques România, chef Radu Zărnescu, a pregătit un meniu creativ pentru a evidenția și promova ingredientele din județul Sibiu.

“Turnul Dulgherilor”, una dintre rețetele create și gătite de către chef Radu Zărnescu la Summitul European de la Sibiu, pune în valoare pastrama de oaie din Mărginimea Sibiului

Printre rețetele de succes s-au numărat „Turnul Dulgherilor”, fel de bază care conține pastramă de oaie din Mărginimea Sibiului, leber din ficat de porc produs de Dan Limbășan – crescător de porci din rasa Mangalița la ferma sa din Racovița și procesator recunoscut pentru calitatea produselor din carne de porc, sos din ceapă roșie, praz prăjit și sos din brânză de capră cu mărar, ceafă de taur Black Angus de la ferma Karpaten Meat din Marpod cu piure din sfeclă roșie și prune afumate, sos din brânză de oaie maturată cu leurdă, trufe de Transilvania și fructe de pădure.

Tolba Summit-ului

Rețeta care a atras cel mai mult atenția invitaților a fost „Tolba Summit-ului”, un preparat creat special de către Radu Zărnescu pentru invitați.

„Am folosit vezică de taur, pastramă de oaie, piept de gâscă, pulpă de rață, morcovi, ceapă albă, țelină și cartofi din Avrig. Toate tipurile de carne au fost condimentate și puse în vezica de taur, după care aceasta a fost strâns legată, astfel încât să nu pătrundă aerul sau apa. După legare, s-a fiert timp de minim 3 ore într-o supă de legume, iar la final, cele patru feluri de carne au fost scoase din vezică și montate pe farfurii moderne.

Cei mai impresionați degustători au fost Donald Tusk, președintele Consiliului European, Giuseppe Conte, primul ministru al Italiei, și E.S. doamna Jiang Yu, ambasadorul Republicii China în România”, povestește Radu Zărnescu.

Live Cooking Show by chef Marius Rafa

Un alt punct de atracție pentru invitați l-a reprezentat standul de Live Cooking Show al restaurantului Pardon Café, al cărui protagonist a fost chef Marius Rafa, cel care a gătit o serie impresionantă de preparate din meniul à la carte. Unul dintre invitații săi a fost Giuseppe Conte, premierul Italiei, care a degustat din toate produsele împreună cu delegația care îl însoțea. Conte a fost plăcut surprins de scoicile din Marea Neagră și de felul în care Rafa le-a gătit.

Premierul Italiei a fost plăcut surprins de scoicile din Marea Neagră și de felul în care le-a gătit chef Marius Rafa

Diferiți, dar similari!

În fiecare zi a evenimentului, invitații din țară și din străinătate, sibienii și turiștii s-au delectate cu preparate reprezentative ale culturilor gastronomice europene, datorită rețetelor specifice țărilor UE pregătite pe cea mai frumoasă stradă din Sibiu.

De multă apreciere s-au bucurat și vinurile medieșene Caspari și Ambrosi, mărci încărcate de istorie, readuse la viață de Octavian Isailă.

„Succesul manifestării s-a concretizat prin minunatul feedback oferit de ambasadori, premieri, președinți de stat, oameni simpli care au descoperit universuri culinare diferite, dar și similare, într-o diversitate de savori!”, amintește Radu Zărnescu.

One thought on “„Tolba Summit-ului”, rețeta din Sibiu aclamată de liderii Europei

  1. Buna ziua! Stiind ca sibienii,prin definitie sunt renumiti prin produsele culinare,mai ales branzeturi si tot ce tine de carne de oaie si acea specialitate de Angus,sau multe altele! Felicitari pentru bucatarii de renume, care au reusit să impresioneze cu aceste delicate feluri de mancare,pe mai „Greii Europei” Frumoasa reușită si v-a ramane o amintire plina de gust când își vor aminti de aceasta,importanta festivitate!!

Răspunde