Carmen Chindriș, fondatoarea Asociației Sus Inima, se numără printre cei cinci finaliști ai Galei Premiilor „Matei Brâncoveanu” 2020.
În fiecare an, Fundația Alexandrion premiază cinci tineri remarcabili prin proiectele lor cu impact puternic asupra comunităților din care fac parte, în cadrul Galei Matei Brâncoveanu.
Aflată la a cincea ediție, Gala „Matei Brâncoveanu” are anul acesta un format inedit. Astfel, atât gala, cât și întregul proces de votare se vor derula în mediul online, publicul larg fiind implicat direct în desemnarea câștigătorului marelui premiu în valoare de 12.000 de euro, dar și a celorlalte patru premii în valoare de 1.500 euro fiecare.
Până pe 14 iunie, Fundația Alexandrion invită publicul să se alăture evenimentului în număr cât mai mare și să participe la procesul de votare pe platforma dedicată. Închiderea sistemului de vot va fi anunțată în cadrul galei difuzate live pe pagina de Facebook Fundația Alexandrion, duminică, 14 iunie, începând cu ora 19.00, urmând ca imediat să fie anunțat și clasamentul.
Marele premiu va fi acordat finalistului cu numărul cel mai mare de voturi. Premiul va reprezenta o parte din resursele necesare pentru achitarea unor cursuri de perfecționare sau finanțarea unui proiect din sfera de activitate pentru care a fost premiat.
Carmen Chindriș, în vârstă de 35 ani, a pus bazele Asociației „Sus Inima”, o asociație care sprijină pacienții oncologici, oferindu-le consiliere psihologică, ghidaj, soluții de cazare pe perioada terapiei, hrană sau consiliere în nutriție. Asociația oferă servicii gratuite pacienților care au o situație financiară grea și nu își pot permite să beneficieze de aceste condiții de tratament și îngrijire în mod normal.