Concerte noi pe timp de pandemie

Concerte noi pe timp de pandemie

Noi producții ne așteaptă, începând de mâine, în „Stagiunea Online” a Filarmonicii de stat Sibiu.

Muzicienii sibieni fac un salt curajos spre o normalitate viitoare și înregistrează pentru public producții proaspete, special pentru această perioadă, după ce timp de mai bine de două luni în Stagiunea Online au fost programate înregistrări vechi ale unor concerte sau secvențe muzicale realizate de artiști acasă.

Primul astfel de eveniment muzical va fi transmis mâine, 26 mai, de la ora 19, pe pagina de Facebook și site-ul oficial al instituției, precum și pe pagina de Facebook Secret de Sibiu.

Maurice Ravel – „Concert pentru pian în Sol major”, W.A. Mozart – „Duet pentru doi fagoți”, Julius Weissenborn – „Trio fagot” și G. Faure – „Siciliana” este programul primului eveniment conceput respectând în totalitate măsurile de siguranță impuse de autorități. Artiștii implicați în acest program (Adam Raduly, Ovidiu Borz, Mircea Ittu – fagot, Antonio Mihail – corn, Monica Florescu – pian și Ileana Rotaru – harpă) au înregistrat secvențe muzicale ulterior editate digital pentru a materializa acest concept muzical inedit.

Cel de-al doilea concert este programat joi, 28 mai, tot cu începere de la ora 19. Vom putea asculta, și urmări în același timp, un quartet format din Ion Palagniuc, Emanuel Dombi, Radu Munteanu și Daniel Luca interpretând A. Dvorak – „Humoresque” și J. Strauss – „Polka Pizzicato”. În partea a doua a evenimentului, trioul format din Elena Borz (vioară), Alina Stavăr (violă), Makcim Fernandez-Samodaiev (violoncel) vor interpreta „Serenada în Do major” de E. Dohnanyi.

Răspunde