Salvia sau jaleșul este o plantă aromatică din familia Lamiaceae, care se folosește din cele mai vechi timpuri ca plantă medicinală și condimentară.
Planta este originară din sud-estul Europei (Dalmația, Macedonia) și s-a răspândit mai ales în țările mediteraneene. În prezent, se cultivă pe suprafețe întinse în Spania, Franța, Italia, Grecia, Albania, Anglia și SUA, dar se poate cultiva și în condițiile pedo-climaterice specifice din România.
Jaleșul este un subarbust vivace, înalt până la 80 cm, cu tulpină dreaptă, cu frunzele ovate până la lanceolate, dispuse opus. Florile de culoare albastru-violaceu sunt așezate în spiculețe simple. În fitoterapie și în gastronomie, se utilizează frunzele.
Frunzele de salvie conțin ulei volatil, care are în compoziția sa o serie de substanțe cu structură fenolică (alfa-tuiona, beta-tuiona), care-i conferă un puternic efect antiseptic și dezinfectant, împotriva diverșilor agenți patogeni (bacterii, virusuri, fungi, paraziți). Pe lângă ulei volatil, frunzele de salvie mai conțin taninuri (salviatanin), acizifenolici (rosmarinic, cafeic, clorogenic, ferulic, galic), rezine, substanțe amare, vitamine (B1, C), săruri de potasiu ș.a.
Frunzele de salvie, respectiv uleiul esențial obținut prin distilarea cu vapori de apă a acestora, prezintă importante remedii terapeutice, fiind utilizate în tratamentul unor afecțiuni ale cavității bucale (afte, gingivite, paradontoză, stomatite ș.a), afecțiuni ale căilor respiratorii (faringite, laringite, traheite, bronșite, tuse de diverse etiologii ș.a), afecțiuni digestive (flatulență, dispepsie, colecistită cronică, colită de fermentație și de putrefacție ș.a.). Preparatele obținute din jaleș se remarcă și printr-un bun efect antisudorific, fiind utile în combaterea unor simptome specifice menopauzei.
În gastronomie, se folosesc frunzele de salvie în stare proaspătă sau uscată, în special în asociere cu rozmarin, pentru prepararea unor fripturi (rață, gâscă, vânat ș.a.), ficat, pește, pateuri, paste, brânzeturi ș.a.